Citat:
|
În prealabil postat de windorin
parintele miron mihailescu.. o viata alcatuita si sustinuta numai de iubire !
|
Citind caracterizarea parintelui - o viata alcatuita si sustinuta numai de iubire ! - mi-am amintit ca nu cu multe zile in urma, am citit un articol despre sfintia sa ce avea titlul "Noi suntem dragoste dumnezeiasca", parafrazand o expresie draga parintelui. Parintele Miron Mihailescu, considerat un adevarat apostol al taranilor ardeleni, reprezinta, pentru noi toti, dovada faptului ca Duhul Sfant salasluieste in cei smeriti.
Voi reda continutul articolului:
"Testamentul parintelui Miron Mihailescu de la Ocna Sibiului se refera la iubirea dumnezeiasca. Parintele voia sa ramana in amintirea fiilor duhovnicesti iubindu-i dumnezeieste, cu iubirea lui Dumnezeu, pe care a fost preocupat sa o afirme de la inceput pana la sfarsit. Viata lui a fost o viata de daruire pentru marea Taina a lui Hristos. Si-a inceput toate zilele cu pasiunea de a da la iveala dragostea dumnezeiasca, adanc ranita in om. Si-a dorit nespus sa o vada inflorind. "Noi suntem dragoste dumnezeiasca" spunea parintele, aratand identitatea noastra de crestini.
Invatatura, cuvintele parintelui nu trebuie sa ramana ceva exterior, ci ucenicii (mostenitorii) trebuie sa topeasca in inima lor si sa puna acest "ceva“ la temelia trairii lor printre oameni. Taina aproapelui trebuie traita pe viu, acesta este mesajul parintelui Miron Mihailescu.
Viata lui este o dovada a faptului ca el insusi a trait taina. A slujit zilnic Sfanta Liturghie timp de cincizeci de ani. Preoteasa Cristina Matei din Moldova Noua povesteste cum era relatia parinte - fiu duhovnicesc. Parintele ii vorbea despre iubirea lui Dumnezeu si despre cum poate iubi un om care a primit inima Lui in locul inimii sale. O incredinta astfel: "Te iubesc total, integral, asa cum cred ca te iubeste Hristos.“ Dupa spovedanie o invita sa faca schimb de inima cu Hristos: "Sa inlocuim inima noastra omeneasca cu cea dumnezeiasca".
In implinirea acestor taine, parintele ramanea plin de realism si sinceritate, nu ascundea limitele si imperfectiunile omenescului. Sunt impresionante si pline de intelepciune relatarile sale cu privire la felul in care a inteles sa traiasca desavarsita iubire in casnicie, ca apoi, din experienta acestei iubiri, sa poata propovadui iubirea intre oameni. Respectarea poruncilor evanghelice nu este la indemana si realismul parintelui ne poate fi de folos.
Pentru el, problema trairii marii iubiri conjugale era vitala. Dar viata i-a scos inainte piedici: momente care necesitau intelegere si responsabilitate, necunoasterea deplina reciproca a sotilor, faptul ca fiecare si-a dorit de la celalalt nu bogatia pe care o avea, ci calitatile pe care nu le avea. Sunt probleme cu care se confrunta orice familie, dar aici ceea ce este important, este vointa celor doi, vointa cu care au plecat la drum si care a ramas neschimbata, de a oferi si a primi iubire, cu posibilitatile fiecaruia de exprimare.
Faptul ca in ultimii ani de viata sotia se impartasea zilnic, virtutile ei (smerenia, ascultarea, slujirea oamenilor, seriozitatea cu care trata casatoria) ne-o infatiseza ca pe o femeie care a trait viata pentru a se apropia de Hristos.
Dupa moartea ei, dupa ce a ascultat cu urechea pe buzele ei ultimele respiratii, parintele a afirmat ca pentru el, sotia lui a fost o valoare absoluta, dar ca din pacate, nu i-a putut spune, deoarece ea nu a acceptat, nu a putut sa-l creada. Parintele vedea ratat rostul principal al casatoriei: de a dovedi unui suflet desavarsirea iubirii.
Si totusi, cu toate neimplinirile ei, casatoria nu a ramas fara finalitate, pentru ca in Hristos toate se implinesc. Dupa moarte, fiind la Dumnezeu, iar Dumnezeu fiind in inima parintelui, Doamna a ramas si ea in inima lui. Astfel ca ii putea imbratisa pe oameni cu bratele ei si ea ii poruncea din el sa desavarseasca ceea ce a inceput cand ii era alaturi. Cuvintele ei il urmareau din chiar propriul suflet, unde ea se retrasese intr-un mod de fiintare absolut si autentic.
Sentimentele parintelui Miron Mihailescu pentru sotia sa sunt sublime. Ele arata ca iubirea nu trebuie sa ramana inchisa in familie, ci trebuie sa creasca si sa se reverse asupra oamenilor. Parintele simtea ca ar merita sa zideasca o biserica pe fiecare particica din fiinta Doamnei; din bietele ei hainute ar fi facut odajdii. Ar fi razbunat saracia de pretentii a sotiei iubind si mangaind fiecare fiinta omeneasca ivita in cale. De dragul ei a subliniat cu accente mai puternice importanta mesajului lasat noua de Hristos. De dragul ei s-a infasurat complet in taina lui Hristos, in asa fel incat nu mai vedea altceva.
Misiunea parintelui a fost aceea de a atrege atentia asupra lucrarii pe care Mantuitorul o savarseste in noi, facandu-ne dragoste dumnezeiasca." (Monica Patriche)