:D
va raspund deoarece m-ati intrebat ... sper insa ca nu veti avea impresia ca doresc sa va conving de conceptiile mele ... sfintii parinti spun ca nu trebuie sa aduci niciodata argumente la ceea ce ai spus ci daca celalalt nu intelege sa taci si sa ignori orice provocare la discutie ... argumentarea se potriveste numai atunci cand cineva te intreaba sincer ce intelegi prin ceea ce ai spus ... in rest , orice argumentare este de la diavolul , caci este patima slavei desarte ...

chestia cu singuratatea eu o inteleg nu intr-o maniera egoista , adica ca sa urasti pe toti ... nici pe vrajmasi nu ai voie sa ii urasti , dapai pe prieteni ... insa , de exemplu un pustnic , nu poate sa se mai gandeasca aproape deloc la fostii prieteni pe care ii avea in lume ; apoi mai este si faptul ca , traind in lume , daca prietenia cu cineva te face sa nu te mai poti ruga neincetat cu rugaciunea Lui Iisus , inseamna ca acea prietenie este patimasa ... ori , in starea decazuta a omului , in care ne aflam noi , cu siguranta ca toti suntem furati de aceste ganduri de patimasa iubire caci nu ne rugam neincetat ci ne gandim la prietenii cu care tocmai ne-am intalnit ... de exemplu m-am intalnit cu cineva si in timp ce vorbesc cu el , ma pot ruga mai putin , daca dupa ce m-am despartit de el gandul imi ramane tot la el si nu imi mai pot reveni in rugaciune , inseamna ca am o legatura patimasa cu acea persoana ... apoi mai este ceva mai subtil : chiar si sfintii , oricat de sfiti ar fi , sunt persoane diferite , asa ca felul in care se raporteaza la aceeasi realitate este putin diferit , specific fiecarei persoane ... deci in sensul acesta iubirea dintre ei , desavarsita sa fie , totusi nu poate realiza o fuziune intre acestia ( intre sfinti ) pana la confundarea persoanelor lor ; persoana este unica si inconfundabila ; asta am vrut sa spun cu Hristos Cel Singur ... comunitatea sfintilor nu inseamna anularea personalitati fiecaruia , diferita de a oricarui altei persoane ; persoana nu se poate anula , caci este Principiul fundamental al existentei ... si ca sa fiu mai concret , exista un mod patimas de a te ruga la Hristos sau la sfinti : adica sa te rogi cu atata de multa simtire a dragostei fata de ei , incat ajungi sa te concentrezi asupra rugaciunii pana acolo incat ajungi sa respingi realitatea inconjuratoare si cazi in judecare ; iata un exemplu foarte clar de iubire patimasa chiar si fata de sfiti sau Hristos ; deci nici macar aceasta iubire fata de Insusi Persoana Dumnezeiasca nu poate merge la nesfarsit , caci prin asta ajungi sa te tradezi pe tine insuti , sa iti anulezi propria persoana ...
apoi , iata un exemplu : sa zicem ca cineva imi face niste declaratii de iubire ata de intense incat pretinde de la mine sa nu ma mai gandesc decat la acea persoana ; ori asta este patima cu siguranta ... acesta este modul prin care lucreaza diavolul prin prieteni ... de aceea a si zis Domnul ca : " cine iubeste pe altcineva mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine " ... aceasta patima a prieteniei exagerate este foarte des intalnita la crestini , apoximativ la toti ; caci noi nu ne punem nadejdea numai in Dumnezeu ci mai degraba in prietenii nostri ... de exemplu , atunci cand discutam pe teme duhovnicesti chiar , daca ne contrazicem intre noi , asta arata ca bolim sigur de slava desarta ; si vorbim cu ceilalti pe un ton amenintator chiar si daca folosim vorbe mieroase ( amenintarea se ascunde in spatele vorbelor , pe cand in duhul interior scopul urmarit este de a-i convinge pe ceilalti folosind un duh interior de respingere a persoanei cu care vorbesti ) , adica de fapt ii contrazicem si incercam sa ii convingem de parerea noastra ; asta arata ca avem slava desarta ; caci ne folosim de propria noastra influenta sociala ca sa convingem pe ceilalti ; ori aceasta este resimtita de ceilalti ca si o oarecare amenintare ; ca sa nu mai zic ca mai apar si cuvinte de scandal ...
de aceea un sfant parinte a spus : " nu te vei putea sa te mantuiesti decat daca vei ajunge singur numai tu si cu Dumnezeu " ... eu as completa acest cuvant intru-totul adevarat si cu faptul ca pe langa aceasta despatimire de patimile lumesti ( chiar si de prieteniile cele mai apropiate ) cu cuvantul , tot al sfintilor parinti , care zice ca : pentru a invinge ultima patima care mai poate sa o mai aiba crestinul dupa ce si-a invins patimile lumesti ( despre care vorbeam mai sus ) , adica pentru a invinge si mandria , principiul a tot raul , trebuie sa te consideri vrednic de toate chinurile , si de cele ale iadului , continuand sa te rogi neincetat ...
mai clar : patimile lumesti se biruie cu rugaciunea lui Iisus spusa cu atentie si dragoste , insa forma ultima a mandriei , si anume frica de iad este invinsa numai prin auto-osandirea la iad si la toate suferintele , continuand rugaciunea neincetata ...
dar a considera ca a te smeri prin auto-osandirea la iad inseamna sa te dedai pacatelor este desigur o inselaciune ; caci chiar daca te auto-osandesti la iad , te osandesti la suferintele iadului fara sa cazi in pacate ; adica te osandesti fara insa a intra in discutie cu gandurile pacatoase ; aceste gaduri exista si nu trebuie respinse insa nu trebuie sa luam aminte la ele si sa incepem sa discutam cu ele ; deci cine se auto-osandeste si apoi incepe sa discute cu patimile dupa care le lasa sa il stapaneasca , a fost pacalit de draci ; de aceea au si zis ca nu este usor sa porti permanent acest gand al auto-osandirii la iad , si marea majoritate nu sunt in stare sa inteleaga intelepciunea acestui cuvant de foc : sfantul Sisoe spunea referitor la acest cuvant : " cine poate sa poarte gandul lui Antonie ? cunosc insa un om care poate sa faca aceasta ( acel om rea Sisoe ) " ... deci iata ca nu este usor a intelege in mod crestin acest cuvant de foc care are in el puterea sa ne duca la desavrsire si sfintenie ... caci cine se apuca sa practice acest cuvant si prin el ajunge sa cada in pacate , inseamna clar ca inca nu si-a biruit patimile , adica se joaca cu focul ... caci trebuie sa te osandesti continuand insa sa te rogi neincetat fara sa iei seama la gandurile care iti vin ...
deci : gandurile ( patimile ) sunt biruite prin rugaciunea Lui Iisus , iar mandria este biruita prin auto-osandirea la iad ... simplu ...
nu trebuie cu alte cuvinte sa cazi nici de-a dreapta nici de-a stanga : nici sa discuti cu patimile , nici sa te impatimesti de Numele sau Persoana Lui Iisus si sa urasti iadul ... iadul este frica si nu poate fi biruita decat prin auto-osandirea la chinuri ...