Cand a murit bunica, au venit cateva matusi sa ne ajute cu cele trebuincioase. Eu, fiind singurul barbat din familie, a trebuit sa umblu prin Bucuresti doua zile sa rezolv probleme legate de acte, cimitir, pompe funebre, transport etc.

In rarele momente cand mai ajungeam pe acasa sa-mi trag sufletul, in astea doua zile, eternele discutii intre femeile ramase erau ridicate la nivel de dilema existentiala: sa-i punem sau sa nu-i punem pieptene si olginda, ac si cu ata, bani in sicriu? Daca da, pe care parte? Cine face coliva? De ce s-o faca cine-a facut-o? Si tot asa, incontinuu.

Daca m-as fi luat dupa toate femeile prezente, ar fi trebuit sa existe o carte, un indrumar pentru inmormantare.

Cred ca pentru eliminarea oricaror dubii, biserica trebuie sa faca mai multe. Poate chiar sa publice o carticica. Ce e necesar si crestin, ce e surplus si pagan. In felul asta lumea va stii o data pentru totdeauna, va avea o referinta si astfel de (eufemistic spus) dileme vor fi de domeniul trecutului.