miscarile mintii trebuie sa se desfasoare in mod lin , cum zicea sf Porfirie ... nu trebuie sa existe concentrari , caci acestea sunt patimile ; vederea mintii trebuie sa fie senina ...
rugaciunea Lui Iisus are mai multe parti care au un sens contrar :
1. Numele Lui Dumnezeu care duce mintea spre Persoana dumnezeiasca , iar in sens opus sunt cuvintele " pe mine " care atrage mintea spre propria persoana
2. cuvantul " miluieste-ma " care atrage mintea spre interiorul inimii , si in sens contrar cuvantul " pacatosul " care condamna mintea la iad ...
deci mintea nu trebuie sa se concentreze in mod deosebit asupra nici unei parti dintre acestea 4 enumerate mai sus ... concentrarile sunt patimi ... bineinteles , mintea se poate misca in mod lin intr-o directie sau alta , insa numai inspre interiorul inimii ( prin cuvantul " miluieste-ma " ) se poate misca mult ... adica , daca in momentele rugaciunii , uneori mintea se poate misca foarte mult spre interiorul inimii , totusi in directia iadului nu se poate misca decat numai superficial ; adica iadul nu are voie sa patrunda decat la suprafata inimii , si niciodata in inima ; caci cel care se osandeste la iad cu toata inima a pierdut harul si a intrat in discutie cu gandurile pacatelor ; sunt multi care inteleg in acest mod gresit smerenia , dar asta este o ratacire ...
apoi inspre persoana proprie sau inspre Persoana dumnezeiasca mintea se poate misca in mod lin , cum am zis , insa intre aceste doua directii mintea nu are voie sa precumpaneasca : adica aceste doua directii fiind antagoniste , mintea nu trebuie sa se lase atrasa numai intr-una din acestea ; mintea trebuie sa fie atrasa in mod egal in cele doua directii astfel incat sa existe o situatie de echilibru ... apropierea mintii fata de propria persoana si spre Persoana dumnezeiasca se realizeaza atunci cand mintea se interiorizeaza prin accentuarea lina a cuvantului " miluieste-ma " ... deci cu alte cuvinte cand mintea merge lin in directia cuvantului " miluieste-ma " merge totodata si egal si in cele doua directii despre care am vorbit : spre persoana dumnezeiasca si spre propria persoana ...
insa in directia iadului mintea nu trebuie sa mearga niciodata prea mult ci sa il priveasca superficial , adica iadul nu are voie sa puna stapanire pe inima ... nu putem respinge existenta iadului si nu putem sa ne sustragem in mod absolut influentei lui , dar nu trebuie nici sa patrunda in inima ci numai la suprafata ; apoi iadul nu trebuie pomenit decat cand suntem siliti , nu de buna voie , caci a-l pomeni inseamna te supune intr-o oarecare masura influentei lui ... trebuie cautat ca mintea sa aiba cat mai mult timp legatura cu iubirea si lumina dumnezeiasca ...