O sa dau cateva invataturi ale Sfintilor Parinti - pentru mai multa lumina asupra acestui subiect:
Sfantul Grigore de Nyssa spune "firea noastra bolnava avea nevoie sa fie vindecata, decazuta sa fie ridicata, moarta sa fie inviata. Noi pierdusem impartasirea cu binele, eram in intuneric, trebuia sa fim dusi la lumina". Nu este vorba asadar de o izbavire de ele prin atotputernicie din exterior, ci de o biruire a lor de catre firea omeneasca insasi, dinauntru in afara, se intelege nu fara lucrarea lui Dumnezeu care este neaparat necesara, pentru a face firea omeneasca in stare de un asemenea act.
Ipostasul divin insa n-a parasit nici in moarte firea omeneasca a lui Hristos, ci din contra i-a dat putere sa invinga toate afectele intrate in om prin pacat. Sfantul Chiril al Alexandriei, referindu-se la acest aspect, arunca o raza de lumina in intelegerea problemei: "Caci firea omeneasca a fost tulburata, insa cea dumnezeiasca a ramas in intregime neatinsa. Intr-adevar, gandul la moarte l-a tulburat pe Iisus, insa deindata puterea Dumnezeirii a pus stapanire pe afectul agitat si l-a transformat in incredere. Caci, si in Hristos, afectele firii omenesti au fost agitate din doua motive: trebuia sa ramana statornic si prin firea omeneasca, nu in mod aparent sau inchipuit, ci mai degraba El, Cel care cu adevarat S-a nascut om din femeie sa arate ca poarta intru Sine toate cele omenesti, in afara de pacat. Teama si frica insa, afecte specifice, de asemenea, si firii noastre, nu pot fi incadrate in categoria pacatelor. De aceea, cele omenesti s-au agitat in Persoana lui Hristos, nu pentru a invinge, ci pentru a fi biruite prin puterea Cuvantului iar natura omeneasca pentru prima data in Hristos sa fie ridicata la o stare mai buna de indumnezeire. Fiul lui Dumnezeu S-a facut om nu dintr-o alta cauza, ci pentru ca toate ale Sale unindu-le intr-un anumit fel cu slabiciunile noastre sa intareasca firea omului si sa o prefaca in insasi puterea sa. Cand se arata insa ca temandu-Se de moarte a zis: "Treaca paharul", gandeste-te iarasi ca trupul care se temea de moarte, intrucat era purtat de Cuvantul lui Dumnezeu, a invatat sa inlature acest afect de teama, pentru ca a zis apoi: "Nu cum voiesc Eu, ci precum voiesti Tu". De aceea, si la Matei se arata ca "sufletul este osarduitor dar trupul neputincios". Caci, firea omeneasca, atat cat era in El, se arata neputincioasa, dar fiind purtata de Cuvantul, a fost ridicata la o incredere dumnezeiasca". Sfantul Ioan Damaschinul, accentuand ca Omul-Hristos n-a fost parasit niciodata de Dumnezeu, completeaza: "A spus cuvintele: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Matei 27, 45), pentru ca Si-a impropriat persoana noastra. Caci Tatal nu este Dumnezeul lui Hristos, afara numai daca, despartind pe cale abstracta vizibilul de spiritual, S-ar fi asezat in acelasi rand cu noi, si nici n-a fost parasit vreodata de Dumnezeirea Sa, ci noi suntem cei parasiti si noi cei trecuti cu vederea. Pentru aceea S-a rugat, pentru ca Si-a impropriat firea noastra".
|