F - trist dar adevarat
"Romānia cu lantul de gīt
Lantul e de aur, Romānia nu mai stim prea sigur ce mai e
si a cui. Realitatea demografica s-a schimbat brusc , ca o
furtuna sosita din senin. Sīntem sub ocupatie, dar nu se
vede nici o armata. Sīntem colonizati de o populatie
certareata si nesimtita, venita din nici o stepa, adusa de
nici un avion. O populatie care a evoluat īn interiorul
corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum
prin burta, urlīnd din toti bojocii: "Am avere, am
valoare!".
E ca si cum undeva, īn secret, cineva ar fi dat drumul la
o masina de mīl uman care acopera īncet-īncet natiunea
lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita. Incubatoarele
de incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni
ale lui Ceausescu, traditia celor 15 copii īn salasele de
nomazi, cine mai stie? Lumea de pe strada nu mai e cea pe
care o stiam din copilarie. Tata Ioane si Tanti Mimi,
familie veche, cu casa īn Cezar Bolliac, facuta la 1870, au
lasat īn urma un copil, care a mai facut un copil, blond si
bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 40 de ani.
Pīna la urma, a plecat īn strainatate, la studii si nu s-a
mai īntors niciodata. La fel, jumatate din strada: urmasii
burgheziei care a avut timp sa dospeasca elite. Īn locul
celor disparuti, au aparut rufele colorate īntinse la uscat
si boxele scoase pe geam. Īn locul bunicii care ne spunea
sa nu scuipam pe jos, s-a asezat bunica ce-si trimite
nepotii dupa bautura.
Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o
prezenta grea si absurda s-ar fi asezat peste cerul nostru,
peste felul nostru de a fi, peste ce credeam ca e bine si
mai ales peste ce credeam ca e frumos.
Cefele groase nu mai sīnt de mult buletinul de identitate
al bulgarului: cetateanul romān, cu lantul de-un kil
jumate, īi bate acum obrazul profesorului care se cazneste
sa-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi ca esti tu mai
dastept? Ia sa vad ce masina ai!". Noul domn Goe nu mai
e nici macar simpatic: e viitor combinator si dealer de
droguri, viitor culturist, viitor ce vreti voi, īn afara de
viitorul tarii lui, care se va multumi, de la un punct, doar
cu trecutul.
Despre Romānia, alternativa Caragiale nu mai are ce spune.
Populatia care ne īnlocuieste nu mai e nici macar ridicola.
E dincolo de asta, īn sensul cel mai rau si primitiv cu
putinta. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de
etolog, de veterinar, de dresor.
Acum cīteva zile, am vazut la Craiova parada acestei
Romānii Noi, triumful Mafiei īnhamate la cosciugul lui
Caiac, īn semn de vesnic respect pentru o viata de crima si
muschi īn sīnge. Oamenii aia care dadeau ordine politiei
se pregatesc sa dea asaltul final, spre puterea oficiala,
dupa ce au pus mīna pe cea simbolica: ascultam muzica lor,
ne refacem reperele dupa valorile lor, sīntem calcati de
masinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeana si moda
corectitudinii politice ne īnvata sa multumim frumos pentru
asta si sa ne stergem la gura. Am fost o natiune, devenim o
suma de triburi. Sīntem o tara ocupata de hoarde sosite din
pīntece de mame eroine. O tara pusa la respect cu pumnul
plin de tatuaje, o tara īn care fiul naiv si sarac al
taranului (cīti or mai fi asa) īsi face educatia din
textele de pe Taraf TV si meseria de la sutii cu care se
īntīlneste la Gara de Nord, cīnd se da jos din autobuz.
Marginea lumii s-a razbunat dīnd
buzna īn centru, pusa pe jaful identitatii nationale,
īntocmai ca barbarii care navaleau īn Roma, surprinsi ca
localnicii n-au puterea sa lupte.
Tara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de
ce-am strīns īn muzee si-n carti. Dar se va bucura, un
pic, de efortul nostru. Cartea de romāna se poate retrage
īn privata din curte, unde īsi va īndeplini ultima
menire, neprevazuta de nici un critic. Īn locul ei,
discurile cu manele ramīn sa sfideze eternitatea. Cu ele nu
poti sa te stergi la fund....chiar daca ai vrea."
|