Lumanarea s-a intrebuintat in cultul crestin de la inceputurile sale. Practica aprinderii lumanarilor la cult o intalnim si inainte de Mantuitorul Hristos, in Vechiul Testament, de unde a trecut si in crestinism. De altfel, nu numai evreii au intrebuintat lumanarile la cult, ci si alte popoare cum erau egiptenii, grecii si romanii.
La statornicirea practicii arderii lumanarilor la cult a contribuit foarte mult si situatia speciala a crestinilor din primele secole, care, din cauza persecutiilor, se rugau in catacombe, in case sau camere ascunse, unde trebuia sa aprinda lumanari sau candele pentru a putea savarsi cultul divin. Din secolul al III -lea, avem si marturii istorice scrise care atesta intrebuintarea lumanarilor si la slujba inmormantarii martirilor. Printre slujitorii clerului inferior din acea vreme este mentionat acolutul, care avea intre sarcinile sale si pe aceea de a aprinde lumanarile in biserica. Folosite la inceput din necesitate, lumanarile au fost pastrate in cult pentru a-i spori maretia sau solemnitatea, dar si pentru semnificatia lor, lumina lor simbolizand pe Hristos, "lumina lumii" si invatatura Sa, care este bucurie, dragoste, adevar si viata. In acelasi timp, ele au fost socotite ca o jertfa adusa lui Dumnezeu.
|