Voi incerca, prin ajutorul Domnului, si pornind de la ceea ce a scris Parintele Paisie [Aghioritul] referitor la punerea inceputului celui bun in viata noastra in volumul II al lucrarii sale, "Trezire Duhovniceasca" sa lamuresc cum noi toti am putea pune inceput bun vietii noastre.

Pornind de la constatarea unui cipriot familist crestin-ortodox care locuia in Anglia cum ca trebuie sa plece de acolo, deoarece preotii anglicani ii cununa deja si ii binecuvanteaza pe tatal cu fiica sa si pe fiu cu mama sa sa isi intemeieze familii [oare acestia nu stiu de pacatul strigator la cer al INCESTULUI ?!...], iar aceasta reprezinta numai una dintre bolile cu care ne-a molipsit uniunea europeana, Parintele ne povatuieste astfel:

"Nu spun sa luam pancarte, ci sa ne intoarcem la rugaciunea noastra preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Sa cautam modalitatile prin care sa ne pazim de rau. Este nevoie sa tinem putina frana, pentru ca toate merg spre nivelare. Acuma este vremea a spune Psalmul: "Pune pe capeteniile lor ca pe Oriv si Zev si Zevel si Salmana..., care au zis: "Sa mostenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu" [Psalm 82, 11].

Exista o mare zapaceala. Toate se fac moara, oamenii sunt ametiti. Oamenii sunt ca albinele. Daca lovesti stupul, albinele ies afara si incep "vuuu..." si se invart nelinistite in jurul stupului. Dupa aceea directia lor va depinde de incotro va bate vantul. Daca sufla crivatul, se vor duce inauntru. Daca sufla vantul de sud [vant cald] vor pleca. Asa si lumea o sufla... "Crivatul national", "Vantul de sud national", si este, sarmana, ametita. Dar cu toate ca se face o astfel de fierbere, simt inlauntrul meu o mangaiere, o siguranta. N-are nimic ca s-a uscat maslinul, caci va da maladite noi. Exista un grup de crestini in care Se odihneste Dumnezeu. Exista inca oameni ai lui Dumnezeu, oameni ai rugaciunii si Bunul Dumnezeu ne rabda si iarasi va randui lucrurile. Acesti oameni ai rugaciunii ne dau nadejde. Nu va temeti. Ca neam [e vorba despre greci aici] am trecut atatea furtuni si nu ne-am pierdut, si sa ne temem de vijelia care e gata sa se risipeasca? nici acum nu ne vom pierde. Dumnezeu ne iubeste. Omul are ascunsa in el putere pentru vreme de nevoie. Anii grei vor fi putini. Va fi o vijelie.

Nu va spun aceasta ca sa va infricosati, ci ca sa stiti unde ne aflam. Pentru noi este o ocazie mare; greutatile, martiriul sunt o praznuire. Sa fiti cu Hristos, sa traiti potrivit cu poruncile Lui si sa va rugati, ca sa aveti puteri dumnezeiesti si sa puteti infrunta greutatile. [b][i]Lasati patimile ca sa vina harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate. Sa ne rugam sa iasa oameni buni. " [p.16-17].

Cum incepem sa punem inceput pentru nelinistea cea buna in inimile noastre? Parintele Paisie ne raspunde si la o astfel de intrebare la p. 30-32 ale volumului II a lucrarii sus-mentionate, dandu-ne exemple de comportament ale oamenilor din Farasa [provincie a Greciei, unde s-a nascut Parintele Paisie] din vremea tineretilor sale. Acei oameni spuneau [si faceau dupa cum spuneau]:

1. "Daca ai vreo treaba n-o lasa pentru maine", spre deosebire de oamenii contemporani noua, care gandesc: "Sa lasam treaba, ca poate va veni cineva maine si ne va ajuta" [dovada de lene, dovada si de egoism, asteptand un ipotetic ajutor din partea altora];

2. "Daca ai mancare buna, las-o pentru maine, caci poate vine vreun musafir". Oamenii de astazi gandesc "Mancarea cea buna s-o mancam in asta-seara." [iarasi egoism].

De altfel si Parintele constata:"Astazi cei mai multi se invartesc in jurul lor. Se gandesc numai la ei insisi."

3. Daca ploua , va trasni si se va face potop. Oamenii din vremea petrecerii Parintelui Paisie in lume se gandeau in aceasta situatie sa faca rugaciune pentru cei ce se aflau pe camp la seceris, sa ii pazeasca Dumnezeu pe aceia de la moarte prin inecare sau prin trasnire. Oamenii actuali, intr-o astfel de situatie, se gandesc daca nu cumva au puse rufe la uscat si sa mearga si sa le adune. Doar atat, iar la ceilalti, sarmanii, nu se mai gandesc. Rufele se mai usuca dupa o vreme de la incetarea ploii, dar pe bietii tarani, aflati la seceris in timpul furtunii si care au murit trasniti, oare cine-i va mai putea readuce la viata? Omul contemporan se pune pe sine in centrul atentiei sale si nu pe ceilalti, dupa cum ne porunceste Domnul, "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti..." Acesta nu este cu adevarat crestin, ci doar cu numele. Daca mintea i-ar sta la Hristos, atunci l-ar pune in centrul atentiei pe aproapele sau, nu pe el insusi. Punandu-se pe sine in centrul atentiei sale, cu durere in suflet, spun ca si Parintele Paisie: "...inima lui nu lucreaza si de aceea nu iubeste nici pe Hristos si nici pe semenul sau, cu atat mai putin natura, animalele, copacii, plantele". Si doar e vorba despre noi, eu, tu, aceia, ceilalti, dintre care cel mai nevrednic si pacatos sunt eu, cel care va scriu aici.

4. Daca vedeau niste pasari, oamenii din vremea petrecerii in lume a Parintelui Paisie se gandeau ca sunt flamande si vor hrana. Ca urmare, aruncau faramituri si le puneau apa ca sa bea. Oamenii de astazi mai hranesc si adapa doar pasarile care cad pe acoperis sau in alte locuri. Altfel, acelea n-au decat sa-si gaseasca singure hrana, n-au decatsa se descurce, gandim noi. Iar daca ceilalti, din vremea Parintelui Paisie vedeau crengi bolnave de copaci se gandeau imediat sa le taie, ca sa nu se intinda boala si al celelalte. Oamenii de astazi oare cand mai fac asa ceva? Poate doar [numai] primavara, cand trebuie curatati copacii...

5. Alt exemplu de gand bun pe care sa ni-l punem in minte ni-l ofera chiar Parintele Paisie, spunand: "Eu cand ies afara din Chilie arunc o privire in jos, apoi una catre acoperis, ca sa vad daca nu miroase a ars", si ne povatuieste sa facem si noi la fel la casa noastra - din cauza ca, explica Parintele, "...oarecine, fie din neatentie sau din rautate - ma rog ca nimeni sa nu faca rau - sa arunce ceva si sa ia foc". Ne exersam atunci nelinistea cea buna, punem atunci inceput bun si duhovnicesc al vietii noastre.

6. Un ultim exemplu de gand bun [in alt volum al lucrarii Parintelui "Trezire Duhovniceasca", pe care, din pacate, nu-l am la mine si citez din memorie pe Parintele] este acel de a nu judeca pe niciun om, considerandu-l pe fiecare ca un inger bun [ si dupa cum se stie, vorbirea de rau, a ingerilor, a Sfintilor lui Dumnezeu este, de asemenea, hula...].


Ma rog din toata inima ca acestea ce v-am scris sa va ajute sa puteti pune inceput al nelinistii celei bune pentru fiecare dintre cei ce citesc aceasta postare!

Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!