[COLOR=green][SIZE=3]Romanta ultimei scrisori...
Da, am să plec
și-acuma la sfârșit
primește-această ultimă scrisoare
de la femeia cea mai tristă
care te-a iubit.
Ca să te simt din nou aproape
la fel ca-n nopțile păgâne
deschid albumul
ce-l păstrez sub pleoape
și retrăiesc o clipă lângă tine.
Nimic de-atunci nu s-a schimbat.
E-așa cum știm cetatea,
doar glasul vântului
îmi pare-a fi mai apăsat
și parcă-i mai îngălbenită cartea.
Aleile sunt tot atât de drepte
și-aceleași frunze cad,
- a câta toamnă?
nu ne mai știe seara
nici banca unde-ntâi ne-am sărutat
și nici un cântec
numele-ți nu-mi amintește.
Închid albumu-ncet
sub pleoapa tremurândă,
te las cu bucuria
ce-ți crește din pupile
și crede-mă, nu simt nici un regret
că mâine ai să strângi la piept
buclele blonde ale altei zile.
Da, am să plec
și-acuma după ce-ai sfârșit
această ultimă scrisoare
de la femeia cea mai tristă
care te-a iubit
aprinde sub tavan o lumânare
și arde-n ceea ce-ai citit.[/SIZE][/COLOR]