[C.tin]

...asa cum mai tarziu printre aceeasi pagani, Sf.Pavel a propovaduit pe "Zeul cel Necunoscut"

Citam din Platon, care-l citeaza pe Socrate: "Dar acum e timpul sa plecam: eu sa mor, iar voi sa traiti. Care dintre noi se indreapta spre un bine mai mare, nu stie nimeni altcineva decit Zeul". Care Zeu? Un Zeu athenian? Categoric, nu! Dar care altul? Ipoteza noastra este ca acest Zeu misterios pentru care Socrate a fost condamnat la moarte si pentru care moare cu bucurie in anul 399 BV, nu este altcineva decit Zalmoxis. Realizind tot ce a putut realiza aici, pe pamint, in al 72-le an, Socrate a plecat luminos si bucuros (asa cum a si re-venit in Athena de la Potidea) la Zeul sau, acolo unde va trai vesnic, acolo unde va fi nemuritor. El a facut cu bucurie pasul acesta, imbarbatindu-i pe cei apropiati intr-un mod care straluceste, iata, de 2400 ani: refuzind sa fuga din inchisoare; el a realizat asta fiindca insusi Socrate era unul din "medicii lui Zalmoxis", fiindca jurase credinta acestui Zeu si fiindca numai moartea prin sacrificiu, odata la cinci ani (vezi, in Istorii, relatarea lui Herodot despre credinta in nemurire a getilor si depsre felul cum ei plecau la zeul lor, la Zalmoxis) duce un sufelt curat si sanatos pe domeniile Zeului. Faptul ca nu a last nimic scris in plina epoca de cucerire a lumii de catre Athena anume prin scris, este inca un mic amanunt "dacic", deosebit de important, al ipotezei noastre (daca ar fi scris tratatele sale, spun unii exgeti, ar fi fost mai usor sa-si organizeze apararea).

Socrate, fiul sculptorului Sophroniskos si al Phaineratei, moasa ateniana, a fost primul filosof din lume, spune Diogene Laertis [VIII], care a inceput sa vorbeasca deschis despre modul de viata al oamenilor si este primul filosof condamanat la moarte prin judecata. Nu-i placea sa calatoreasca, continua istoricul, ci ratacea toata ziua prin Atena cautind sa discute cu cineva, dar nu pentru al convinge sau pentru a-i dovedi ceva, ci pentru a ajunge prin discutie la adevar, pentru a-i arata omului adevarurile cu care a fost "insarcinat" si a-i ajuta sa le nasca (de unde si numele metodei de cercetare a lui Socrate, maeutica, de la verbul a mosi).

Faptul ca Socrate nu ne spune deschis ca s-a interesat pe la 432 BC de nemurire, ca a practicat meditatia la Potidea, ca s-a inchinat rasaritului de Soarte, ca a mers pe gheata cu picoarele desculte, ca a infruntat cu vitegie moartea in razboi, ca cerea deschiderea sufletului pentru lecuire, ca a fost invinuit de cinstirea unui Zeu strain Athenei, ca a corupt tineretul pentru o altfel de viata comunitara, bazata mai ales pe principiile atotputernice ale iubirii (in care, cum se vede din motto el era cel mai mare specialsr al lumii!) demonstreaza (provocam si noi cit mai modest opinia publica din lumea metafizicii) ca Socrate era un "medic al lui Zalmoxis" . Anume in acest caz polisul avea toate motivele sa voteze ce a votat, fiindca "coruperea" in zalmoxism a tinerilor din Atena de o autoritate atit de mare ca Socrate, inseamna realizarea unei revolutii spirituale, crearea unei noi Athene, asemenatoare, poate, cu misteriosul regat daco-getic al lui Zalmoxis, unde acesta era la 432 BC "rege si zeu". Si cine stie, poate chiar acel misterios rege care era si zeu (sa nu uitam ca la 432 trecuse abea vre-o 60 de ani de la presupusa moarte a lui Pytagoras, cu Zalmoxis pe undeva prin preajma) avuse mai multe pricini sa incerce anume prin Socrates sa schimbe ordinea sociala din Athena, care se indrepta in acele timpuri cu pasi uriasi spre sfirsitul epocii sale de aur?