[C.tin]

"Cu cit omului ii trebuie mai putin pentru viata, cu atit el este mai aproape de zei", spunea Socrate. Platon, in virtutea arhicunoscutului sovinism grecesc, a facut tot ce a putut, inclusiv a creat o Academie, ca sa dovedeasca parca contrariul. Pare verosimila, asadar, ipoteza unor exegeti ca primul academician al lumii nu este si autorul unor dialoguri de tinerete, zise socratice, atibuite lui, printre care ar fi si "Charmides". Acceptam aceasta ipoteza, dar motivarea noastra este alta: in acest dialog se recunoaste existenta unor traci mai destepti si mai culti decit grecii, ba si a unui zeu trac atotputernic, altul decit cei ai Atenei, ba chiar si faptul ca acesti traci ar cunoaste "mestesugul de a te face nemuritor", lucru greu de mestecat chiar si de Platon (care accepta volens nonlens stiinta preotilor egipteni, dar aceea aveau in spatele lor piramidele). Se poate, insa, presupune ca si Platon putea sa reea acest dialog direct de la Socrate insusi si sa nu fi avut cutezanta de a-l redacta (ca si alte dialoguri de tinerete). Se mai poate presupune ca un altcineva, un anonim, deja dupa moartea lui Socrate, a pastrat evenimentul scriind un dialog de tip platonian pentru a-i da importanta si pentru a-l pune mereu in atentia posteritatii (din care facem parte si noi, modestii participanti la acest simpozion!). Oricum, nu doar Platon, ci si alte surse antice grecesti sustin ca filosoful athenian Socrate (pus de modernii nostri linga Buddha - repetam mereu lucrul acesta pentru a nu ne indeparta prea tare de importanta lui Socrate la urzirea destinului omului mai ales acum, in Globalizare, cind maeutica poate deveni o foarte valoroasa stiinta de aflare a adeavrului cu care a fost "insarcinat" omul pe acest pamint) a fost la Potidea, ca a meditat o noapte fara sa se miste, ca s-a inchinat rasaritului de Soare, ca a mers descult prin zapada, ca a luptat fara frica de moarte si ca a refuzat, in floarea virstei de barbat athenian (care nici nu putea sa fie altfel decit falos) o distinctie militara pentru curajul din lupte, preferind sa se intoarca la Atena modest, simplu, fara onoruri si sa se apuce imediat, cu mult risc penntru viata lui (dar unde nu este risc, nu este nici devenire) de capul intunecat al lui Critias (pentru a-i demonstra ca omul are limite si ca unica sofie care poate armoniza aceste limite cu fiinta omeneasca este credinta in swfrosune -a zeilor).

Dar pentru a face sa se nasca aceste "insarcinari" nu este deajuns timpul acestei comunicari, pe care astazi ni l-a mosit atit de maeutic Biblioteca Nationala. Moartea a fost cu adevarat un plilej de mare bucurie pentru Socrate (a plecat la zeul lui intr-un an insemnat de Zeu, cum vom arata in alta parte), un motiv de a-i imbarbata cu lumina mintuirii pe cei care ramineau sa-i duca cauza si, astfel, simpozionul nostru, care si-a tinut lucrarile in una din cele mai neinsemnate tari ale lumii, merita cu certitudine sa aiba loc tocmai in aceasta modesta tara rom^neasca de la gurile Dunarii, tara micuta si simpla, dar curajoasa foc, fiindca, iata, suflarea ei se tine pe linia de plutire a globalizarii doar prin forta ei morala, atit de paminteasca, oglindita la fel ca si cea a Rusiei sau SUA, in puterea miraculoasa a cerului instelat, atit de de zguduit si el de nesfirsire. Multumim.