Fryn, perioade de zbucium avem toti, si cu cat incercam sa ne tinem mai aproape de Dumnezeu si de rugaciune cu atat satana ne da tarcoale mai mult. Nici eu nu intentionez sa fac confesiuni gratuite, in sensul ca nu stiu daca isi au rostul , totusi as vrea sa punctez un lucru. Inainte sa ma leg tare de drumul asta, de calea asta ortodoxa care este cea adevarata, am umblat pe foarte multe drumuri. Si eram foarte linistita, incepusem sa ma cred de-a dreptul un inger de om, bunatatea si generozitatea intruchipata, nu mai reuseam nici sa ma mai supar, pe nimeni, nimic nu ma mai tulbura din adancul pacii si linistii mele. Lucrurile care se intamplau mi se pareau minore fata de "puterea" mea interioara, simteam ca pot orice, in plus ma incredeam foarte tare in charisma mea, ma vedeam irezistibila. Lucrurile au mers pana la un punct cand Dumnezeu m-a trantit din varful semetiei mele si mi-am vazut netrebdnicia ca sa-i spun asa. Dupa ce m-am spovedit, duhovnicul mi-a dat un canon, am niste rugaciuni, niste psalmi si paraclisul Maicii Domnului de citit dimineata si seara. Ma tin de canon, il fac zilnic dar starile mele interioare fluctueaza, cand sunt invadata de o liniste protectoare si simt efectiv dragostea lui Dumnezeu inconjurandu-ma, cand ma simt parasita si disperata si in pragul deznadejdii. Uneori nu stiu cum sa citesc mai repede paraclisul ala care parca nu se mai termina, ma dor genunchii si imi vine sa-l las balta si parca nici nu inteleg nimic din el... Mi-am dat seama singura ca nu Maica Domnului are nevoie de rugaciunile astea ci noi, paraclisul e ca o scara pe care se urca sufletul catre Ea. Citind rugaciuni noi intindem scara catre cer, ne inaltam sufletul catre Dumnezeu. I-am spus duhovnicului despre starile astea ale mele si mi-a zis "tu citeste acolo, chiar daca nu intelegi, diavolii inteleg si stiu". Stiu ca sunt ispitita sa nu-mi spun rugaciunile din canon, ba mi se inghesuie treburi foarte multe pe care le termin pe la 12 noaptea dar nu ma culc pana nu fac canonul. La fel dimineata, ma scol mai devreme sa fac canonul. cateodata imi vin ganduri urate, parca rad (ele gandurile) de mine, ma fac proasta si credula, dar eu merg mai departe. Cateodata imi soptesc la ureche ca era mai bine inainte, eram libera, eram stapana mea, nu sinteam frica de nimic si dorintele mi se implineau, totul era usor iar acum toate sunt din ce in ce mai grele... dar alung toate aceste ganduri. Am avut in cateva randuri o deznadejde cumplita, simteam ca mai am putin si innebunesc... in astfel de momente m-a ajutat rugaciunea inimii. Duhovnicul mi-a zis sa o spun cat mai des si o spun mai ales cand nu am ceva special de lucru, cand fac treburile casnice, cand merg spre servici, cand gatesc... In timpul acestei rugaciuni cateodata mi se lumineaza sufletul de intelegere, incep sa inteleg unele lucruri, e ca si cum intelegerea vine peste mine, nu caut eu sa inteleg ceva anume...
|