Sora ispita_ta,
Iti voi posta mai jos un fragment din lucrarea vrednicului de pomenire Arhimandrit Epifanie Teodoropulos [ucenic al Sfantului Nectarie de Eghina]- "Intre cele doua extreme, ecumenismul si stilismul". Fragmentul reda o convorbire a parintelui cu un oarecare frate stilist Nicodim din Biserica Stilista din Grecia, referitor la ereziile fostului Patriarh ecumenic de Constantinopol Athenagoras, prin care ii arata ca desi credinciosii [mirenii] pot inceta pomenirea unui episcop eretic, cf. Canonului 15 al Sinoadelor I-II ecumenice de la Constantinopol, tot cf. aceluiasi Canon, acestia nu au dreptul sa se alature primului episcop pe care il intalnesc pe cale:
Citat:
...Iubite părinte Nicodime, probabil că îmi veți obiecta: Canonul 15 al Sinodului I-II de
la Constantinopol nu vorbește oare despre încetarea pomenirii episcopului care
propovăduiește în public o învățătură eretică? Conștiința voastră vă spune - bine sau rău - că
toate pe care le-a spus și le-a făcut patriarhul până astăzi constituie erezie. Așadar, de ce
pretinzi să continuăm a-l pomeni pe patriarh și să nu ne alipim de Gruparea fostului episcop al
Florinei?
Răspunsul meu țintește două aspecte:
a) Canonul este facultativ, nu obligatoriu. El nu pretinde de la clerici ca să înceteze
pomenirea episcopului ce învață lucruri eretice înainte de condamnarea acestuia, ci dă două
alternative. Dacă un cleric, spune canonul, se va rupe de un astfel de episcop „înainte de
hotărârea sinodală”, nu face nici o greșeală pentru care să fie supus pedepsei, ci mai degrabă
este vrednic de laudă. Dacă însă un oarecare alt cleric nu face aceasta, adică, fără să
îmbrățișeze învățăturile episcopului, continuă să-l pomenească, așteptând „hotărârea sinodală”
și osândirea lui, unul ca acesta nu cade sub osânda canonului. Citește canonul cu atenție și vei
vedea că el nu legiferează obligativitate, ci numai îți dă un drept, nicăieri nu spune că clericii
sunt obligați să se despartă de un astfel de episcop înainte de osândirea lui, nici nu vorbește
despre pedepsirea unora ca aceștia și nici măcar nu îi mustră, deși, de obicei, Sfintele Canoane
spun „să se caterisească” despre clericii care nu-și săvârșesc în întregime îndatoririle. Acest
canon spune numai că clericii care s-au despărțit de un astfel de episcop nu sunt sub pedeapsă.
Și că aceasta este adevărat o arată și faptul că deși în decursul istoriei Bisericii au fost
caterisiți nenumărați episcopi pentru erezie, niciodată nu a fost pedepsit vreun cleric sau certat
prin cuvânt că nu s-a grăbit să se rupă pentru aceasta de episcopul eretic, ci a așteptat
condamnarea lui de către Sinod.
Și b) fie că rânduiește obligativitate, fie numai dă un drept, sigur este că acest Canon
nicăieri nu spune că cel care a încetat să-l pomenească pe episcopul său, să se lipească de
primul episcop pe care îl va afla. Cu atât mai mult nu spune să se lipească de episcopii
împotriva cărora se ridică pline de asprime Sfintele Canoane. Clericul care nu pomenește pe
episcopul său trebuie să se oprească aici și să nu pomenească pe altul, ci să aștepte cu
conștiință liniștită judecata Sinodului. Acesta și numai acesta este înțelesul corect al
canonului.
Iubite părinte Nicodime, trăim într-o vreme de înfricoșătoare zăpăceală. Atenție să nu
fim atrași de mulțimea curenților. Suntem chemați să mergem pe frânghie. Atenție să nu
cădem nici la dreapta, nici la stânga. Aproape toate schismele în Biserică au fost pricinuite de
încrederea în sine și de graba nesocotită. Mâine patriarhul va pleca din lumea aceasta și - cine
știe? - poate va urma după el un om înțelept. Atunci... se va termina cu isteria unionistă și
aiurelile filopapale... Dacă, însă, am creat schismă, cum vom cicatriza rănile Bisericii? Pe cât
de ușor se creează schisma, pe atât de greu se repară. Citește istoria Bisericii și te vei
cutremura. Crezi că este ușor să ținem piept curentului până la sfârșit? Este bine să nu
deschidem stăvilarul, căci odată deschis, curentul va scăpa de sub controlul nostru și
va inunda totul nestăpânit. Atunci când aprindem fanatismul mulțimii - este de ajuns o
singură scânteie pentru crearea și menținerea schismelor - după aceea este cu neputință să mai
punem rânduială. De multe ori în istorie necuviințele au ajuns până la profanări, până la
încăierări, până la ucideri. Dacă va îndrăzni cineva din începătorii schismelor să recomande
cumpătare și împăcare, va fi considerat trădător și va fi renegat pentru totdeauna mai mult de
către incitatorii la dezbinare. De aici se pricinuiesc schisme înlăuntrul schismelor, dezbinări,
împărțiri, fragmentări, nemiloase războaie lăuntrice. Privește la iubiții stiliști! Uniți au fost
numai atunci când s-au despărțit de Biserică, dar foarte curând s-au împărțit. Astăzi în câte
grupări nu sunt împărțiți? Poate în mai mult de șapte-opt. Și deși toți cugetă aceleași, fiecare
grupare îi vede pe ceilalți ca pe niște trădători ai „Luptei”. Au ieșit din Biserica Greciei și au
fondat „Biserica Adevăraților Creștini Ortodocși”, deoarece „schimbarea calendarului a venit
în contradicție cu Sfintele Canoane”. Se aștepta de la ei respectarea cu multă evlavie a
Sfintelor Canoane. Dar ei, pentru a-și menține „Biserica”, au încălcat o mulțime de Sfinte Canoane. (Adu-ți aminte câte am scris că au fost încălcate numai prin hirotonia lui Acachie).
Să se observe numai acest paradox: deși stiliștii și-au fondat „biserica” numai din dorința de a
respecta Sfintele Canoane, totuși atunci când apărarea ei (a „bisericii”) a cerut încălcarea
Sfintelor Canoane, n-au ezitat deloc să le încalce. Așadar, cu toate că această „biserică” a fost
fondată ca un mijloc (mijloc de păzire cu acrivie a Sfintelor Canoane) a sfârșit prin a ajunge
un scop. Să se păstreze „Biserica Adevăraților Creștini Ortodocși” fie chiar și prin jertfirea
scumpătății Sfintelor Canoane! Dar toate acestea cum le justifică iubiții stiliști? Foarte simplu:
prin nenorocita „iconomie”. Dar ei au plecat din Biserica Greciei sub stindardul
„scumpătății”. Dacă ar fi fost dispuși să primească „iconomia”, mai ales într-o astfel de
măsură în care o fac ei acum, nu ar fi existat motiv să plece din Biserica Greciei, ci ar fi putut
rămâne în ea folosind mult mai puțină „iconomie”... Cu toate acestea, au plecat ca să nu
jertfească puțin și au fost nevoiți după aceea să jertfească mult. O, fratele meu, înfricoșează-te
și te cutremură de salturile care te scot în afara Bisericii...
Însă trebuie să isprăvesc cuvântul, care deja s-a lungit foarte mult. Închei revenind la
câteva din pozițiile mele din început, deoarece este foarte necesar. Nu asculta clevetirile unora
care spun că Biserica Greciei este de acord cu patriarhul Ațenagora. Dacă patriarhul va merge
înainte, dacă va purcede la „uniri”, atunci vei vedea ce poziție vor avea episcopii Bisericii
Greciei, care astăzi tac și suportă nu din frică, precum susțin unii „viteji apărători ai
Credinței”, nici din pricina unei conștiințe ortodoxe tocite, ci numai pentru că se îngrijesc de
pacea Bisericii și se gândesc cu frică la evoluțiile și consecințele schismelor. Episcopii
Bisericii Greciei, în afară de foarte puțini, nu sunt filocatolici, nu sunt unioniști, nu sunt de
același cuget cu patriarhul Atenagora. NU! Nu uita că Sfântul Chiril al Alexandriei, marele
apărător al Credinței Ortodoxe „iconomisea a nu se rupe de cei din Răsărit, care îl aveau în
diptice pe Teodor al Mopsuestiei, eretic fiind acesta”103. Adică se împărtășea, din iconomie,
cu cei care aveau în diptice un episcop eretic. Nu trage concluzii despre Biserica Greciei din
tăcerea ei. Tăcerea nu înseamnă numai acord sau dezacord, ci înseamnă și suferire. De altfel,
trei-patru episcopi, mai energici din fire, cum ar fi al Pireului, al Elefteropolei, al Florinei și
încă unul, precum și notabilele ziare religioase cum ar fi: „Lupta bisericească”, „Presa Ortodoxă”,
„Mântuitorul”, „Trei Ierarhi” și altele, de multe ori au amenințat că vor face acțiuni
publice violente împotriva cutezanțelor patriarhului. Din tăcerea Bisericii Greciei față de
aceste situații nu putem trage concluzia că ea este de acord cu aceia sau cu acțiunile
patriarhului. Când a tras la judecată Biserica Greciei pe clericii potrivnici patriarhului sau ai
lui Iacov al Americii pentru acțiunile împotriva lor, deși au existat cazuri când aceste acțiuni,
izvorâte din râvnă exagerată, cuprindeau și atacuri grave la persoană?
|
Iar in aceeasi lucrare Arhim. Epifanie prezinta si alte erezii aparute in BO universala inainte de anul 1924. Aceste erezii, arata, deoarece fratii stilisti nu s-au separat de ele la momentele respective, ca ei sunt la fel de eretici ca si credinciosii de pe stilul nou, daca este vorba sa o luam cu principiul scumpatatii pe care l-au folosit fratii stilisti ca sa se separe de BO[nu numai din Grecia, ci si din Romania], intemeindu-si propria biserica...
Le voi cita altadata, acum trebuie s-o intind la cursuri.
Razvan
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui dumnezeu, miluieste-ma, pe mine, pacatosul!
|