Si ce raspuns fin le da dl Patapievici
Horia Roman Patapievici: "Fanaticul de drepturile omului vrea sa revolutioneze societatea in situatii in care singurul lucru rezonabil este fie reformarea blanda, fie conservarea indiferenta".
Fanatic este un cuvant care a aparut in secolul al XVI-lea pentru a-l desemna pe acela care, in numele Cetatii ceresti, vrea sa instaureze de pe azi pe maine adevarul si sa nimiceasca, odata cu imperfectiunile ei, societatea civila. Impotriva fanaticilor (numiti si "fantastici"), Luther a publicat in martie 1522 o virulenta brosura, Sincera admonestare adresata tuturor crestinilor pentru a se feri de orice rascoala sau revolta.
Este un loc comun, in secolul al XVI-lea, stigmatizarea fanaticului ca tip uman a carui actiune conduce la ruinarea societatii civile.
Fanaticii secolului al XVI-lea erau toti religiosi. Aveau entuziasmul credintei si se considerau iluminati, imbatandu-se de exclusivismul alegerii lor.
Asta ii facea fanatici - credinta ca au fost alesi pentru a exclude. Istoric vorbind, fanaticul este cel care provoaca distrugerea unui consens (de pilda, o traditie constituita, acceptata de majoritati durabile), in numele unei urgente numai de el stiuta.
Fanaticul nu cunoaste compromis si refuza judecatile de context: el se lasa posedat de principii cam in felul in care legislatia Terorii s-a lasat confiscata de seductia ghilotinei, seductie care pretindea reglarea tuturor conturilor pe loc si cu orice pret - pretul fiind, in cazul condamnatilor, capul, iar in cazul fanaticilor, coeziunea societatii civile. Pe scurt, fanatic este cel care dezbina ceea ce istoria, prin consens, indiferenta, cutuma ori traditie, a unit.
Cel mai paradoxal lucru, azi, este sa vezi fanatici ai unei materii care, cel putin in principiu, ar parea sa excluda fanatismul. Ma gandesc la fanaticii drepturilor omului. Fireste, nu este vorba de a pune in discutie valoarea drepturilor omului: in acelasi fel, cand condamna fanatismul anabaptistilor, Luther le condamna fanatismul, nu crestinismul din care se revendicau.
Ceea ce e de pus in discutie este felul fanatic, adica indreptat impotriva societatii civile, in care anumiti activisti de drepturile omului inteleg sa-si promoveze agenda.
Fanaticii drepturilor omului sunt, fata de slujitorii lor normali, asemenea sectantilor fata de credinciosii constituiti in biserici: au inflexibilitatea halucinata a celor care se simt alesi sa aduca razboiul oriunde pacea instaurata nu e pacea lor; sa foloseasca sabia, acolo unde negocierea nu a fost incheiata in termenii lor.
Fanaticul de drepturile omului este un militant intratabil, un activist agitat, un mohorat meticulos si un maniac bine organizat. El descopera violari intolerabile ale principiului acolo unde oamenii obisnuiti vad, eventual, defecte ale convietuirii.
La el, sensibilitatea fata de imperfectiunea ideologica a lumii e mereu ranita, permanent in alerta, tot timpul in stare de urgenta. In materia sensibila a vietii, fanaticii de acest tip aduc rigoarea ideologiei.
Pot fi recunoscuti dupa inflexibilitate, acolo unde flexibilitatea e singura forma de adevar. Fanaticul de drepturile omului e cuprins de urgenta revolutionarii societatii in situatii in care singurul lucru rezonabil este fie reformarea blanda, fie conservarea indiferenta.
Este un pedant al legii, al literei, al delirului juridic pus sa rectifice, cu anasana, toate situatiile concrete rebele, pe care cauta sa le aduca la numitorul comun al ideologiei careia i se inchina.
Ceea ce nu suporta fanaticul secular este realitatea, asa cum este ea. Daca din realitate face parte religia, intrucat religia iese din schema sa ideologica, fanaticul secular o condamna si ii cere disparitia, cu o inversunare in care pot fi recunoscute antecedentele istorice ale tipului sau mental.
Asa s-a intamplat de curand, cand un profesor de filosofie din Buzau a cerut statului sa dispuna evacuarea icoanelor din spatiile publice, pe motiv ca intretin o "atmosfera ostila si degradanta", "pericliteaza dezvoltarea mentala, spirituala, morala" a copiilor, ii "abuzeaza" si le produc "suferinte directe".
Fanaticul de drepturile omului de azi este ca anabaptistul de odinioara, care distrugea toate reprezentarile religioase cu sentimentul ca impunea adevarul si moralitatea.
Si pentru anabaptismul fanatic, icoanele intretin o "atmosfera ostila si degradanta", "pericliteaza dezvoltarea mentala, spirituala, morala" a copiilor, ii "abuzeaza" si le produc "suferinte directe". Nu am aici spatiul de a discuta in fond sofismele si agresiunile acestei cereri.
Am s-o fac in revista "Idei in Dialog", numarul pe decembrie. Semnalez doar cititorilor "Evenimentului zilei" speta careia ii apartine demersul profesorului de filosofie din Buzau - fanatismul: adica incercarea inversunata de a dizolva prin masuri coercitive impuse de stat consensul social creat de-a lungul timpului in jurul unei practici care a fost adoptata de societatea civila.
|