[marmat]

[quote=Iustin32;96135]
scuze ca intervin,de unde reiese ca semnul e o cruce in M24,30 ?
Ezechiel 9
4[SIZE=2] Domnul i -a zis: ,,Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, cari se săvîrşesc acolo.[/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#000080][SIZE=2][COLOR=#000080]5[/COLOR][/SIZE][/COLOR][/SIZE][SIZE=2] Iar celorlalţi le -a zis, în auzul meu: ,,Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi![/SIZE]
[SIZE=2][COLOR=#000080][SIZE=2][COLOR=#000080]6[/COLOR][/SIZE][/COLOR][/SIZE][SIZE=2] Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrîni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din ceice au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfînt!`` Ei au început cu bătrînii, cari erau înaintea Templului.[/SIZE]
Semn. Ebr. taw, ultima literă a alfabetului ebraic. Pe vremea lui Ezechiel litera aceasta ebraică era scrisă în formă de X. Însemnarea era făcută în viziune, şi natura exactă a semnului poate că nu este importantă. Interpretarea veche care vedea în semn o prefigurare a crucii este oarecum fantezistă. În viziune semnul era fără îndoială literal, dar în semnificaţie el se referea cu totul la caracter. Solul nu trebuia să ia seama nici la naştere, nici la poziţie, ci să însemneze numai pe aceia care gemeau pentru păcătoşenia care stăpânea şi se ţineau departe de ea.
-Viziunea se referea în primul rând la nimicirea Ierusalimului de către Nebucadneţar. Ea va avea o altă împlinire în cursul scenelor de încheiere a istoriei lumii acesteia. Ea este într-o strânsă paralelă cu viziunile din Apocalips 7,15.16. Semnul distinctiv din Apocalips este „pecetea Dumnezeului celui viu” şi, ca şi semnul din Ezechiel, e bazat pe calificări de caracter. Dumnezeu pune semnul Său de aprobare pe toţi aceia care, prin puterea Duhului Sfânt, reflectă chipul lui Isus .Această pecete de aprobare a fost asemănată cu semnul de proprietate al lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu înscrie pe aceia care se califică pentru cetăţenie în împărăţia La. Numele şi adresa Sa – „Dumnezeu, Noul Ierusalim” .
Semnul este pus asupra acelora „care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo”. Aceia care aparţin acestei categorii au fost descrişi ca deosebindu-se prin chinul sufletului lor din cauza decăderii din mijlocul poporului mărturisit al lui Dumnezeu.
-14. Stergand zapisul ce era asupra noastra, care ne era potrivnic cu randuielile lui, si l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.
15. Dezbracand (de putere) incepatoriile si stapaniile, le-a dat de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin cruce. (Col 2,14-15)
-Zapisul. [„Scrisul de mână”, KJV]. Gr. cheirographon, „un document scris de mână”. Aici este singurul loc din Noul Testament în care apare acest cuvânt. Cuvântul acesta era folosit de multe ori cu privire la documente scrise de mână, adesea cu un caracter legal, ca de pildă o chitanţă semnată de un datornic. „Ştergerea” unui astfel de certificat de datorie era săvârşită numai după ce datoria fusese plătită şi condiţiile fuseseră pe deplin împlinite. Aceasta se făcea prin aplicarea unui „X”, aşa cum apare pe unele papirusuri. De asemenea, cerneala cu care se scria era solubilă în apă şi putea fi spălată sau ştearsă, iar papirusul putea fi din nou folosit. Unii comentatori susţin că apostolul le spune colosenilor că regenerarea lor prin puterea de învierii lui Dumnezeu, refacerea înăuntrul lor a chipului Său, era săvârşită prin „ştergerea” sau anularea de către Dumnezeu a datoriei pe care erau obligaţi să o împlinească. Alţii văd o referire generală la legea lui Moise, aşa cum era ea interpretată de Iudei.
-Poruncile. Gr. dogmata, „decrete”, „ordonanţe”. Este vorba de diferite legi şi decrete ale sistemului iudaic, cărora li s-a pus capăt la cruce (vezi Efes2,15).
-Stăteau împotriva noastră. Sensul corect gramatical din textul grecesc este că ceea ce era „împotriva noastră” şi „ne era potrivnic” este „zapisul”. Unii înţeleg prin aceasta o referire la acea datorie care stă împotriva tuturor, atât împotriva iudeilor cât şi a neamuri; alţii consideră că aici este vorba de legile sistemului iudaic.
-L-a nimicit. [„L-a înlăturat”, KJV]. Adică, „zapisul”. „Hristos este sfârşitul legii pentru … neprihănire”. [KJV] . ----Acum, pentru că Hristos a venit, oamenii nu mai sunt sub un îndrumător ( Galateni 3,25; Efeseni 2,15).
-Pironindu-l pe cruce. Crucea marchează trecerea de la un sistem (cel iudaic) la celălalt (cel creştin). Exact aceeaşi idee este exprimată în Efeseni 2,16, unde se consideră că la cruce a avut loc împăcarea.
-Domniile şi stăpânirile. [„Principatele şi puterile”, KJV-traducerea King James]. Termenii aceştia se pot referi la domni pământeşti (Luca 12,11; Tit 3,1) sau la fiinţe supranaturale (vezi comentariul de la Efeseni 6,12). Ţinând cont de învăţăturile false din Colose, aceasta s-ar putea să fie o referire la presupusele puteri angelice şi divine ale stihiilor (vezi Introducerea şi comentariul de la Coloseni 2,8). În realitate, Hristos a triumfat într-un sens special asupra lui Satana şi a îngerilor lui. Moartea Lui pe cruce a avut ca rezultat faptul că simpatia lumilor cereşti pentru Satana a scăzut şi mai mult (vezi Apocalipsa 12,9). De-a lungul lucrării lui Hristos, Satana era mereu gata să-L ispitească şi să-L hărţuiască. Viaţa lui Hristos a fost o luptă continuă, dar de fiecare dată El S-a dovedit biruitor. Fiecare efort depus de Satana pentru a-L distruge nu făcea altceva decât să demaşte în continuare lucrările înşelătorului. Viaţa de biruinţă a lui Hristos, culminând pe Golgota, a hotărât soarta diavolului. Masca lui Satana a fost înlăturată. Metodele lui de acţiune au fost descoperite înaintea îngerilor şi a întregului univers. A fost dat pe faţă adevăratul său caracter. Prin crucea Sa, Isus Hristos a dezbrăcat domniile şi stăpânirile întunericului atât de slujba şi autoritatea pe care o aveau ca domni ai acesteia lumi, cât şi de puterea în lupta împotriva binelui. Astfel, este mult mai probabil ca subiectul acţiunii exprimate prin verbul „a dezbrăca” să fie Isus Hristos (vezi mai sus).
-Le-a făcut de ocară înaintea lumii. [„Le-a demascat … pe faţă”, KJV]. Sau „le-a făcut un exemplu public” (RSV). Moartea crudă a lui Hristos pe Golgota l-a dat în vileag în faţa întregului univers pe Satana şi legiunile lui, descoperindu-i ca ucigaşi şi demoni.
-.(Col 1,20) Si printr-Insul toate cu Sine sa le impace, fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, facand pace prin El, prin sangele crucii Sale
-Făcând pace. Pacea este necesară deoarece intrarea păcatului în univers a adus înstrăinarea.Se pare că învăţătorii mincinoşi susţineau că pacea era adusă prin mijlocirea îngerilor.
-Prin El. Această sintagmă apare de două ori în acest verset [KJV], în primul caz în poziţia accentuată din limba greacă. Isus este agentul prin care se realizează împăcarea.
-Crucea lui Hristos este punctul culminant în planul de mântuire. E subiectul cu care se lăuda Pavel (Galateni 6,14). Va fi subiectul ştiinţei şi cântecului celor răscumpăraţi în decursul veacurilor veşnice .
-Pe pământ. Păcatul lui Adam a avut repercusiuni asupra fiecărui aspect al vieţii de pe acest pământ. Degenerarea s-a extins de la om, capodopera lucrării Creatorului, până la plante, insecte, viaţa marină şi chiar până la pământul neînsufleţit. Actul răscumpărător al lui Hristos va readuce în cele din urmă desăvârşirea şi armonia.
-În ceruri. Unii comentatori susţin că deşi numai a treia parte din îngeri s-au răsculat împotriva conducerii lui Dumnezeu şi au fost alungaţi din cer, restul oştirilor cereşti nu au înţeles pe deplin gravitatea păcatului şi rezultate lui îngrozitoare până când Hristos nu a murit pe cruce. Astfel, prin cruce toate lucrurile materiale şi spirituale, cereşti şi pământeşti, vor fi aduse la o stare de armonie perfectă şi vor fi restabilite scopului lor iniţial. Timpul şi aducerea la îndeplinire prin Hristos a planurilor lui Dumnezeu, îl vor demasca pe Satana şi cei care simpatizează cu el, astfel încât prin anihilarea lor va fi văzută dreptatea lui Dumnezeu. Planul de mântuire îşi va aduce al îndeplinire scopul său cuprinzător şi adânc – şi anume îndreptăţirea caracterului lui Dumnezeu înaintea universului
-Efes 2, 16 Si sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un trup, prin cruce, omorand prin ea vrajmasia.
Împăcat. Gr. apokatalasso, o formă intensificată a lui katalasso (vezi la Rom 5:10). Într-un singur trup. Adică, „omul nou” din vers. 15 şi „trupul” din cap. 1:23, ambele referindu-se la biserică, trupul al cărui cap este Hristos (cap. 1:22).
Prin cruce. Aceasta este singura dată când crucea este menţionată în această epistolă. Se vorbeşte despre ea ca mijloc de împăcare şi ca loc unde vrăjmaşul a fost nimicit. Crucea este marele nivelator, numitorul comun pentru toţi oamenii deoarece Hristos a murit pentru toţi, şi nu este un alt mijloc de mântuire.
A nimicit vrăjmăşia. În sensul că moartea lui Hristos a pus capăt ostilităţii (cf. la Cols 1:20). Cearta în familie, cearta de partid, animozitatea naţională, geloziile denominaţionale, şi tensiunile şi conflictele personale – toate acestea sunt tămăduite când fiinţele omeneşti devin fii şi fiice ale lui Dumnezeu, şi în felul acesta „una în Hristos.”
-Subliniez la final ca e important ce s-a intimplat la cruce si ce simbolizeaza ea ,si nu faptul ca te sfintesti atingindu-te de obiectul cruce.Apropierea de Dumnezeu sfinteste.Iar pe Dumnezeu nu-l poti interfata cu un obiect mort.Singura interfata vie a divinului cu umanul a fost Fiul Omului.