Da, si eu spun ca e dureros ca nu s-a postat.
E si la mine o tristete. Sunt locuri pe care le treceam de fiecare data prin fuga, zburdam. Acum pasesc incet. Sunt persoane cu care petreceam in joc toata ziua, ba chiar si o parte din noapte (pana ce parintii veneau dupa noi din ingrijorare - ce s-o fi intamplat de nu au venit acasa?), acum daca ma mai salut cu ei. Jocurile mele sunt uitate.
Uneori citesc cartile pe care le citeam cand eram copil, insa, acum imi vorbesc altfel. A imbatranit copilul din mine.
Iau de mana copii si ii invit la joc. Dar ei nu vad in mine un copil.
Incerc sa-mi fac o jucarie folosindu-ma de un cutit si de un lemn. Observ ca imi iese foarte bine si fara sa ma tai. E semn ca nu-i de mine.
Imi mai doresc o zi de copil. Vreau sa mai vin acasa murdar de la joc. A venit uitarea. Off, imbatranesc in batran si nu in copil.
|