Draga sora ispita_ta,
Mai jos iti voi oferi cateva mostre din "ecumenismul" Arhimandritului Epifanie Teodoropulos, ca sa-ti dai seama si singura cat de mult mint prin omisiune ierarhii vostri superiori de la Slatioara in comentariile rau-voitoare din oficiosul lor de propaganda "Catacombele Ortodoxiei", atunci cand se refera sau mai bine zis nu se refera la anti-ecumenismul sanatos al acestui parinte. Caci daca ar spune doar si cateva cuvinte despre pozitia intransigent-antiecumenista a Arhimandritului Epifanie, multimea de credinciosi stilisti i-ar parasi de urgenta afland ca si in Biserica Ortodoxa Autocefala se propovaduieste antiecumenismul, ba poate chiar in fanatismul lor zelos i-ar ucide la propriu aruncand cu pietre dupa ei pentru ca nu li s-a spus aceasta.
Iata argumentele "ecumenismului " Arhimandritului Epifanie:
Citat:
[SIZE=4][SIZE=4]SCRISOARE DESCHIS[/SIZE][/SIZE][SIZE=4][SIZE=4]Ã [/SIZE][/SIZE][SIZE=4][SIZE=4]C[/SIZE][/SIZE][SIZE=4][SIZE=4]Ã[/SIZE][/SIZE][SIZE=4][SIZE=4]TRE [/SIZE][/SIZE][SIZE=4][SIZE=4]TOAT[/SIZE][/SIZE][SIZE=4][SIZE=4]Ã [/SIZE][/SIZE][SIZE=4][SIZE=4]PREA CINSTITA IERARHIE[/SIZE][/SIZE]
Prea Fericite,
Prea Sfinþiþilor,
Este cunoscut faptul cã revista aceasta, precum ºi întreaga Asociaþie „Trei Ierarhi” reprezintã în Bisericã poziþii tradiþionaliste. Aºadar, cum era ºi de aºteptat, a luat poziþie în repetate rânduri împotriva trimiterii de reprezentanþi ortodocºi ºi mai ales clerici, la Consiliul „Mondial” cu numele, dar pan-protestant cu lucrul, al „Bisericilor”. Am luat poziþie deoarece credem cã nici un bine nu va urma din aceastã participare, ci mai degrabã vãtãmare pentru Biserica noastrã. Nu ne-a fost cu putinþã sã înþelegem care a fost motivul serios al acestei participãri. Nu cumva pregãtirea terenului ºi crearea premizelor, fie acestea cât de mici, pentru o viitoare unire? Dar o astfel de justificare ar fi ridicolã.
Cum este cu putinþã sã existe chiar ºi o slabã nãdejde de unire, atunci când Protestantismul nu reuºeºte propria sa unire, fiind secþionat în nu mai puþin de douã sute de confesiuni? Cum este cu putinþã sã existe chiar ºi cea mai micã nãdejde de unire, atunci când numãrul acestor confesiuni nu numai cã nu se micºoreazã pe timp ce trece, ci, dimpotrivã, creºte ºi se înmulþeºte? Dacã cândva va sufla în nenorocitul Protestantism duhul unirii, atunci firesc ar fi ca unirea sã se arate ºi sã se sãvârºeascã mai întâi în sânurile lui ºi dupã aceea sã caute extinderi. Aºadar, dacã vom vedea vreodatã Protestantismul unit în cuget ºi constituit într-o singurã confesiune, atunci va avea o îndreptãþire toatã lucrarea noastrã îndreptatã spre unire. Deoarece aceastã unire fãcutã în sânurile lui va constitui o dovadã necontestatã a sinceritãþii intenþiilor lui de unire cu celelalte confesiuni creºtine. Dar pânã atunci se impune un singur rãspuns la dorinþele ºi declaraþiile de unire (chipurile) ale Protestantismului celui cu mii de capete: „Doctore, vindecã-te pe tine însuþi!” Ce este mai mult decât aceasta este de la cel viclean...
|
[continuare in urmatorul post]