Draga s_sarpe, eu cred ca nu stii ce vorbesti daca spui astfel de lucruri, ori o faci din teribilism ori din nestiinta. Uite ca sa te lamuresti putin citeste marturisirea aceasta de mai jos. Sa te lumineze Dumnezeu! Doamne ajuta!
"Odata, in timpul unei convorbiri cu parintele Serafim, a fost pusa problema realitatii atacurilor demonice asupra oamenilor. Motovilov (fiu duhovnicesc al Sf. Serafim), care avusese parte de o educatie lumeasca, se indoia, desigur, de existenta fortelor raului. Atunci, Sfantul i-a povestit despre lupta sa teribila cu demonii timp de o mie de zile si nopti si prin puterea cuvantului sau, prin autoritatea sfinteniei sale care excludea orice posibila, ori macar urma de minciuna si exagerare, el il convinse pe Motovilov de existenta demonilor, nu ca niste fantome sau ca niste reprezentari ale imaginatiei, ci ca o realitate dura si amara.
Navalnicul Motovilov fu atat de tulburat de cele spuse de batran, incat striga din strafundul sufletului sau:
„Parinte, ce-as mai dori sa am o confruntare cu demonii!” Parintele. Alarmat, i-o taie din scurt :
„Ce-i cu dumneata, bucuria mea! (Sfantul Serafim din Sarov asa se adresa oamenilor cu apelativul "bucuria mea") Iti dai seama ce vorbesti. Daca ai stii ca cel mai mic dintre ei poate rasturna lumea cu gheara sa, nu l-ai mai provoca la lupta”„Dar, parinte, au diavolii cu adevarat gheare?”
„Ah, excelenta, ce invatati voi la universitate? Nu stii oare ca demonii nu au gheare? Ei sunt infatisati cu copite, coarne si cozi, fiindca ii este imposibil imaginatiei omenesti sa conceapa ceva mai hidos.
Iar ei sunt cu adevarat hidosi, caci faptul ca L-au parasit pe Dumnezeu in mod voit si n-au acceptat harul divin, i-a facut pe ei care inainte de cadere erau ingeri ai luminii, ingeri ai unui intuneric si orori incat nu pot fi asemanati prin nici o asemanare omeneasca. Totusi, este necesara o anumita asemanare; de aceea ei sunt infatisati ca fiin negri si urati. Dar fiind creati cu puterea si calitatile ingerilor, ei poseda o putere ata de grozava impotriva omului si a tot ceea ce este pamantesc incat, asa cum ti-am spus deja, cel mai marunt dintre ei poate rasturna lumea cu susul in jos numai cu varful unghiei.
Dar dumnezeiescul har al Sfantului Duh care ne-a fost daruit noua, crestinilor ortodocsi, ca un dar gratuit al dragostei dumnezeiesti a Dumnezeu-Omului, Domnul nostru Iisus Hristos – doar acesta ne apara de toate viclesugurile si rautatile vrajmasului”.
Atunci cand, Motovilov s-a dus la Kursk, dupa moartea parintelui Serafim, nu a obtinut prea multe informatii despre copilaria si tineretea sfantului. Dintre rudele apropiate care-l cunoscusera pe parintele Serafim de pe vremea cand era copil, unele erau pe moarte, in vreme ce altele uitasera orice fel de amanunte legate de copilaria sa. Chiar casa in care se nascuse si fusese crescut sfantul, fusese distrusa si noi cladiri se inaltasera in locul ei. Oricum, tot s-a aflat de un batran de pe vremea parintelui Serafim si care i-a oferit lui Motovilov o multime de amanunte legate de viata sfantului si care au fost incluse in toate editiile biografiilor acestuia. Calatoria la Kursk si sederea sa acolo au decurs normal. Furtuna izbucni in drumul sau inapoi, spre Voronej. Motovilov fu obligat sa-si petreaca noaptea la una din postele aflate pe drumul de la Kursk. Deoarece se afla singur in camera pentru oaspeti, isi scose manuscrisele din bagaj si incepu sa le trieze la lumina slaba a unei lumanari care de-abia lumina camera cea spatioasa. Printre cele dintai insemnari descoperite se afla descrierea vindecarii unei doamne demonizate, de vita nobila, pe nume Eropkina, la moastele Sfantului Mitrofan din Voronej.
„Ma intrebam”, scrie Motovilov, „cum oare putea fi posibil ca un crestin ortodox care se impartasea cu preacuratele si de viata datatoarele Taine ale Domnului sa ajunga a fi deodata posedat de un demon si, mai mult decat ata, pentru o perioada ata de indelungata – de peste 30 de ani. Si ma gandeam: Prostii! E cu neputinta! As vrea sa vad cum vrajmasul ar indrazni sa-si faca salas in mine, mai ales atunci cand atat de adesea ma impartasesc cu Prea Curatele Taine”.
Chiar in clipa aceea el fu inconjurat de un nor oribil, rece si urat mirositor care incepu sa patrunda in gura sa, in timp ce el facea eforturi mari sa o tina inchisa. Nefericitul Motovilov lupta cu disperare, incercand sa se apere de mirosul teribil si de frigul norului care isi facea loc treptat intr-insul. In ciuda tuturor eforturilor sale patrunse cu totul in el. Mainile aproape paralizasera si nu-si putea face nici macar semnul crucii; mintea ii ingheta de spaima si nu-si putea aminti mantuitorul nume al lui Iisus. Ceva cumplit si inpaimantator se intamplase, iar Nicolai Alexandrovici trecea prin chinuri grozave.
Un manuscris de-al sau ne ofera descrierea chinurilor prin care a trecut.
„Domnul mi-a dat sa simt in propriul meu trup si nu in vis sau in vedenie, cele trei chinuri ale iadului. Primul a fost cel al focului care nu da nici o lumina si care poate fi stins doar prin harul Prea Sfantului Duh. Aceasta grozavie a durat trei zile.
Ma simteam arzand si totusi nu ma consumam. De zece sau de unsprezece ori pe zi trebuia sa fiu curatat de funinginea iadului care-mi acoperea tot trupul si care era vizibila pentru toata lumea. Acest chin a incetat doar dupa Spovedanie si Impartasanie si datorita rugaciunilor arhiepiscopului Antonie de Voronej, care a poruncit sa se faca slujbe pentru robul lui Dumnezeu Nikolai – grav bolnav – in 47 de biserici si manastiri din cadrul eparhiei sale.
Apoi, am fost chinuit timp de doua zile de insuportabilul frig al Tartarului, in asa fel incat focul sa nu ma poate arde si nici incalzi. Dupa dorinta Inalt Prea Sfintiei Sale, arhiepiscopul Antonie de Voronej, mi-am tinut mana deasupra unei lumanari timp de o jumatate de ora si, desi era invelita cu un strat gros de funingine. Aceste doua chinuri fura vizibile pentru toata lumea; totusi, cu ajutorul Sfintei Impartasanii, puteam gusta putina hrana si bautura si puteam dormi intrucatva.
Dar cel de-al treilea chin al gheenei, desi a fost mai scurt cu o jumatate de zi, caci a durat doar o zi si jumatate (poate ceva mai mult), mi-a provocat cea mai grozava teroare si suferinta, fiindca era ceva de nedescris si de neinteles. E o minune faptul ca am ramas in viata!. Acest chin a disparut si el dupa Spovedanie si Sfanta Impartasanie. De data asta insusi episcopul Antonie imi dadu Sfanta Impartasanie cu propriile sale manie. Acest chin era viermele cel nepieritor al gheneei. (…)”
La putina vreme dupa aceasta cumplita incercare care depaseste orice alta experienta a oamenilor obisnuiti, lui Motovilov i s-a aratat patronul sau, Sf. Serafim care l-a mangaiat ca va fi vindecat odata cu expunerea moastelor Sfantului Tihon din Zadonsk si ca pana atunci diavolul care se afla in el nu-l va chinui cu prea mare cruzime.
Expunerea moastelor Sfantului Tihon a avut intr-adevar loc 30 de ani mai tarziu, iar Motovilov a trait ca sa le vada si a fost intr-adevar vindecat datorita marii sale credinte. In ziua expunerii moastelor (1865), Motovilov se afla in biserica rugandu-se si plangand amarnic fiindca Domnul nu-i daruise vindecarea pe care sufletul sau chinuit o tot astepta dupa promisiunea facuta de Sfantul Serafim de Sarov. In timpul Heruvicului, el arunca o privire catre tronul episcopal din naos si il vazu pe sfantul Tihon de acolo. Sfantul prelat il binecuvanta pe Motovilov care plangea si disparu din vedere. Motovilov fu vindecat pe loc. " (Din Capitolul IX – Sunt chinurile iadului o realitate? „O Biografie Spirituala’’ de Arhim. Lazarus Moore.)
|