[Stefan2]

În prealabil postat de OvidiuO

Draga Stefan, frica de Dumnezeu poate insemna si frica de a te desprinde de bine, de caldura, de iubirea Lui, a nu fi partas la o iubire si dragoste care iti mentine sufletul intr-o stare de bucurie vesnica, de iubire vesnica. Normal ca a trai o stare si un chin vesnic se afla la polul opus, adica in iad. Poti primi toate cele, dupa cum ai vietuit, El a lasat libertatea omului de a a lege. El vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca, dar nu forteaza pe nimeni pe ce drum sa mearga fiindca altfel nu ar mai exista libertatea ce ne-a dat-o. Nu El ne trimite in iad ci noi singuri ne ducem. Nu poate intra in imparatia cerurilor, nimic necurat. E simplu. E ca si cum ai incerca sa respiri un gaz toxic in plamani. Pai numai un aer curat poate alimenta plamanii spre a intretine respiratia si viata. Asa e si cu raiul - nu poate intra in rai, raul. Nu e locul lui acolo, nu are ce cauta acolo si nu e compatibil. Am facut aceasta analogie ca sa poti intelege , oarecum. Dumnezeu este iubire si nu are cum sa-ti fie frica de cineva care e plin de blandete si iubire, caci acestea te atrag ca un magnet, iti umple sufletul de bucurie.
Citeste "Psihoterapia Ortodoxa" - cred ca te va ajuta. Citeste cartile Mitr. Hierotheos Vlachos, te vor ajuta foarte mult.
Boala ta si nu numai, daca o primesti cu smerenie si spui Tu Doamne stii ce boala am, daca nu pot iesi din ea, inseamna ca Tu stii de ce o am. Daca voia Ta este aceasta, primesc, dar daca ma pot vindeca, vindeca-ma Tu Doamne. Faca-se voia Ta, Slava Tie Doamne.



Stii, Sfintii Parinti nu aveau o parere buna despre ei, adica nu aveau o inalta stima de sine, caci aceasta te poate duce la slava desarta, sa crezi ca ce bun esti tu, ce poti face tu, etc. Nu e nimic rau in faptul ca nu ai o stima de sine, atunci cand aceasta o faci, smerindu-te. Vinovatie ? Buna tare e asta, atunci cand suntem pacatosi. (si suntem toti) Bine este sa ne simtim vinovati si sa cerem iertare. Tocmai fiindca nu ai fost inconjurat de dragoste in copilarie, Domnul Iti ofera El, dragostea Lui si vine spre tine, spre oricare dintre noi. Sta la usa si bate. Trebuie doar sa auzim bataile, sa deschidem usa si Sa-l primim pe El in inima si sufletul nostru. Cauta un duhovnic bun, spovedeste-te si impartaseste-te si va veni si ziua aceea in care iti vei da seama si vei simti dragostea Lui. Nu poti cu ratiunea sa descoperi anumite lucruri, asa cum nu cu creierul iubim ci cu inima.
Daca vei merge tot pe drumuri cu gropi, te poti impiedica. Incearca sa mergi pe drumul cel bun si bine vei afla.
Si da, nu poti Sa-L iubesti pe Dumnezeu daca nu te temi de El mai intai, intru simtirea inimii. Numai prin curatirea sufletului si inmuirea lui, prin insusirea temerii, vii spre o dragoste lucratoare.
Numai Duhul Sfant poate sa curateasca si mintea. Alegerea ne apartine. Trebuie vointa, trebuie dragoste. Poti sa ai credinta, dar aceasta se poate pierde, dar daca dragoste nu ai, atunci nimic nu ai.

A m citit carti de psihologie ortodoxa si nu au nici o relevanta in domeniul psihologiei.Sunt bazate pe interpretari , nu au nici o baza concreta.

Ce de cuvinte frumoase spui tu acolo.Iubire , dragoste , iertare , viata vesnca , etc

Cum poti sa iubesti pe cineva care stii ca te-ar trimite intr-un chin vesnic doar ptr ca ai facut ceva ce lui nu i-a convenit ? eu nu concep asa ceva
Asta nu ar fi o iubire sincera ci una pervertita.

Si cum ramane cu planul Divin ? cica Dzeu stie deaja tot ce o sa se intample , cu toate astea nu intervine si ne lasa sortiti pieirii eterne.El totusi ne iubeste.Halal dovada de iubire.

Ptr mine sa iubesti inseamna sa il accepti pe celalalt cu toate neajunsurile lui.Dzeu nu ne accepta asa cum suntem.Suntem niste lichele in fatza lui , niste pacatosi , si noi tre sa ne simtim vinovati ptr asta , si sa nu dam doi bani pe noi.

Un om care nu se iubeste pe sine nu are ce sa o ofere semenilor sai , pentru ca e gol pe dinauntru.

Si cand spun ca un om trebuie sa se iubeasca pe sine nu ma refer la narcisism (acei oameni care se vad buricul pamantului).

Parintii despre care vorbesti tu , tocmai de aia s-au refugiat in pustie si au refulat in "Credinta" , din cauza stimei de sine reduse si din cauza ca nu se puteau adapta societatii.Nu se iubeau deloc pe sine , erau incapabili sa faca ceva ptr ei.Asa ca au fugit departe de realitate , cautandu-si alinare in iluzii precum ca va mai avea el o viata , si inca una vesnica , in care va fi rasplatit cu varf si indesat.

Defapt asta fac toti oamenii religiosi de cand lumea si pamantul , se amagesc cu niste iluzii ieftine , din cauza ca viata asta li se pare o povara ,spera la o a doua sansa.