[silverstar]

[COLOR=green]Am o dragoste deosebita fata de Sf Nicolae care, in doua randuri, mi-a aratat care-i sunt puterile. [/COLOR]
[COLOR=green]Iata ce mi s-a intamplat.[/COLOR]

[COLOR=green]Să nu furi[/COLOR]

[COLOR=green]A opta poruncă a decalogului spune: să nu furi…[/COLOR]
[COLOR=green]Întotdeauna am detestat furtul şi minciuna.[/COLOR]
[COLOR=green]************************************************** ** [/COLOR]
[COLOR=green]Şi totuşi, era să se întâmple…[/COLOR]
[COLOR=green]Cred că trecuse de 5 dimineaţa când am adormit din nou. Eram în vacanţa de iarnă şi puteam dormi fără grijă până târziu. [/COLOR]
[COLOR=green]Am avut un vis. [/COLOR]
[COLOR=green]Se făcea că sunt din nou studentă şi mă aflam în faţa căminului în care locuisem în perioada studenţiei. La toate ferestrele, mă refer la cele de la etaj, erau grătare pe care, de obicei, noi, studenţii ţineam iarna mâncarea la rece, pentru că pe atunci, nu aveam frigidere în cameră. [/COLOR]
[COLOR=green]În visul meu erau grătare şi la camerele de la parter. M-am apropiat încet de un grătar aflat la o cameră de la parter, am privit în interior şi am văzut o mulţime de tacâmuri, frumos lucrate şi strălucitoare. Am hotărât că aveam nevoie de ele. Hoţeşte, am privit în jur, nu era nimeni să mă vadă, şi iute am băgat mâna să iau, să fur cât cuprinde… [/COLOR]
[COLOR=green]Când am scos mâna, în loc de tacâmurile la care râvnisem cu lăcomie, aveam icoana Sfântului Nicolae… M-am speriat, am tresărit în somn, am murmurat un „ Iartă-mă” sau „ Nu mai fac niciodată”, nu-mi amintesc exact ce-am spus, am pus icoana de unde am luat-o şi imediat m-am trezit din somn. Tremuram, eram speriată, îmi era frică şi ruşine, o transpiraţie rece îmi cuprinsese tot corpul… Am aprins candela, am aprins o lumânare şi m-am rugat plângând pentru iertarea păcatelor.[/COLOR]
[COLOR=green]Nu am povestit nimănui acest vis niciodată. După vacanţă, la şcoală, i-am întrebat pe colegii mei dacă există în oraş o biserică numită „Sfântul Nicolae”. Colegii m-au privit cu mirare şi mi-au spus că biserica din spatele şcolii se numeşte „Sfântul Nicolae”. Intrasem o dată sau de două ori în biserica aceea, dar niciodată n-am ştiut cum se numeşte… [/COLOR]
[COLOR=green]Am hotărât să merg la biserică, s-o văd cu atenţie, să ascult slujba… Şi m-am dus la zi de sărbătoare. Am intrat în curte şi, în timp ce mă îndreptam spre intrare, am simţit că trebuie să mă uit sus, la icoana de deasupra uşii de la intrarea în biserică. [/COLOR]
[COLOR=green]De necrezut! Era icoana Sfântului Nicolae pe care, in miniatura, eu o avusesem în mână în vis, icoana pe care nu scria nici un nume, dar despre care am ştiut, prin putere divină, a cui este. [/COLOR]

[COLOR=green]I-am vorbit Sfântului Nicolae…[/COLOR]

[COLOR=green]Mama mea a fost şi încă este o femeie puternică, sănătoasă care a muncit mult în viaţă, şi la fabrică şi acasă ca să ne crească pe noi, copiii. [/COLOR]
[COLOR=green]Boala când vine nu întreabă şi nici nu alege. Vine, atât. [/COLOR]
[COLOR=green]Am fost anunţată că mama e grav bolnavă la spital, la chirurgie. Am mers şi-am vorbit cu medicul care o internase. Mi-a spus că are pietre la fiere şi că trebuie urgent operată, dar mai grav era, şi se aştepta confirmarea de laborator, o pancreatită. Sincer, nu ştiam că este o boală atât de gravă din care foarte puţini bolnavi scapă cu viaţă şi reacţia mea n-a fost una de disperare. Ulterior, după ce m-am informat, aveam să aflu amănunte despre această cumplită boală… [/COLOR]
[COLOR=green]După prima operaţie, medicii i-au dat o şansă mică, infimă. După a doua operaţie, la distanţă, în timp, de aproape o lună, ni s-a spus să ne rugăm pentru ea şi să gândim pozitiv… Atât. Pentru medici mama era deja un pacient pierdut. [/COLOR]
[COLOR=green]În tot acest timp, am simţit toate durerile mamei, ştiam când îi era foarte rău, când avea febră şi era agitată… Dormeam bine şi liniştit când şi ea, acolo, la spital, avea o stare mai bună. [/COLOR]
[COLOR=green]Mă mutasem de curând în casă şi încă nu apucasem să aranjez fiecare lucru la locul lui. Pe masa din bucătărie aveam o candelă cu icoana Sfântului Nicolae. Seara, după ce ajungeam acasă, aprindeam candela şi mă rugam pentru mama, pentru viaţa şi sănătatea ei. Stăteam ore întregi şi priveam chipul Sfântului şi-i vorbeam, îl rugam să-i mai dea mamei zile să trăiască şi să se bucure de lucrurile pe care le-a dorit toată viaţa dar numai acum, la bătrâneţe, le-a primit… Plângeam, mă rugam şi îi vorbeam, ca unui frate, ca unui prieten, ca unei fiinţe bune şi dragi pe care o simţeam aproape de sufletul meu… Ştiam că Sfântul mă ascultă şi credeam cu toată fiinţa că ceea ce cer se va împlini. Cu cât mamei îi era mai rău, cu atât rugile mele erau mai puternice, mai insistente.[/COLOR]
[COLOR=green]Şi minunea s-a întâmplat. După două luni de spitalizare şi două operaţii grele, cu şanse minime de scăpare, mama a început, spre mirarea medicilor, să dea semne de vindecare. A ieşit din spital pe propriile-i picioare şi acasă, încet, încet şi-a revenit. [/COLOR]
[COLOR=green]Eu însămi i-am auzit pe medici spunând că numai o minune i-a salvat viaţa mamei. [/COLOR]
[COLOR=green]Da, numai o minune, făcută de Sfântul Nicolae care mi-a primit şi mi-a ascultat rugăciunile. [/COLOR]