Citat:
|
În prealabil postat de alecsandru
i-am cunoscut, dar.. si ca am ramas ORTODOXA,pentru ca trebuie sa recunosc ca au incercat sa ma convertesaca.Castigul meu cel mare se numeste RUGACIUNE.Sunt fericita ca pot sa ma ROG asa cum nu puteam sau nu stiam inainte!Stiu ca e putin dar, ma rog lui Dumnezeu sa ma invredniceasca la mai mult.
|
Pai si in Bisericile noastre se mai practica deschisul Scripturii, psaltirea si cheia!
Sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea capcane si rataciri diavolesti, si pentru ca suntem pe Internet, cauta si vezi ce spune Parintele Cleopa despre aceste rataciri, capcane si mai ales ce sfarsit au! Cat despre permanenta rugaciune pentru orice lucru cat de mic! Am sa-ti spun ceva din propriia mea experienta, adevarata rugaciune este extrem de rara, si clipele pana cand aripa Duhului adie sunt intocmai precum asteptarea paraliticului la Scaldatoarea Vitezdei. Rugaciunea doar fara fapta iarasi este nelucratoare la modul real! Cat despre rugaciunile lor, n-au! Ca si ceea ce au este ratacire si intuneric mult si greu! De aceea ma indoiesc atata de mult, si in general de "facerile de bine", ca si de superficialitatea in gandire a unora, daca nu chiar a celor mai multi care cred ca tot ceea ce zboara se mananca! Ca fara o invatatura asimilata, adica o intelegere corecta a doctrinei, fara trairea ei, nu este posibila o actiune corecta, adica facerea de bine! Nu te amagi singura, pentru ca atunci cat este de usor sa te amageasca oricine, fie penticostali sau ............anti-hristi!
Si am mai spus asta undeva Scriptura trebuie sa se completeze si explice prin Traditie, Sfanta Traditie! Daca spui ca esti ortodocsa ar trebui sa intelegi asta!
RUGACIUNEA O AU ORTODOCSII, DE LA EI AI CASTIGAT ACEASTA! CERCETEAZA SI VEZI![/quote]
Stiu ca biserica considera acest lucru ca fiind o ratacire dar, cred ca se poate numi asa doar atata timp cat o practici in mod curent si premeditat!Eu la momentul respectiv am considerat ca fiind o incurajare.Nu vreau sa "tulbur" pe nimeni dar, am sa va povestesc scurt ceva ce mi s-a intamplat cu mult timp in urma intr-o perioada in care nu stiam despre Dumnezeu nici cat stiu acum (si stiu mult prea putin!).
Mi s-a intamplat ca o persoana careia eu consideram ca i-am fost de mare ajutor, si fata de care eu aveam un mare respect, sa ma dezamageasca foarte, foarte, tare.Pentru ca ma consideram nevinovata si pentru ca lucrul respectiv era ceva ce la vremea respectiva nu se putea ierta, mergeam pe strada si imi spuneam efectiv "DE CE?" si NU MAI POT".M-am consumat tare mult si credeam ca o sa ajung la balamuc.Intr-o zi sefa mea m-a rugat sa merg cu ea la o manastire unde avea o cunostinta.Am mers m-am rugat cat se poate de "mecanic", si am iesit sa o astept afara.Pentru ca intarzia, m-am intors in biserica si am luat de la maicuta care statea la lumanari o carticica cu rugaciuni.Am intrat in biserica si am inceput sa citesc din carticica.Facusem "aproape" o depresie ...tot drumul pana la manastire am spus "nu mai pot", de fapt nu mai suportam gandul a ceeia ce mi se intamplase.Pe ultima pagina a carticelei de rugaciuni(nu am retinut ce titlu avea) am citit ceva de genul asta;"cum poti sa spui ca nu mai poti?Eu cum am indurat atata suferinta pe Golgota, pentru voi?". Ce va povestesc e cat se poate de real.Din ziua aceia am inteles ca trebuie sa ma scutur de tarana si sa merg mai departe.Mi-au trebuit patru ani sa iert dar nu imi ajunge o viata ca sa uit.Ce am vrut sa spun este ca nu pledez pentru astfel de "rataciri", dar cred ca Dumnezeu lucreaza uneori dupa stataura fiecaruia.
Pentru ca sunt tare, tare mica... de aceia mi s-a intamplat asa.Cu mult respect,Carla