Citat:
În prealabil postat de dorinastoica14
Binecuvantata ideia de a deschide o discutie pe aceasta tema.Datorita necunoasterii sau a falsei cunoasteri multi oameni cred ca in situatii limita ale vietii,atunci cand parca totul este impotriva ta,isi pot rezolva dezechilibrele apeland la un psiholog sau la un psihiatru,intr-un cuvant folosind psihoterapia (care, pentru cei cu bani este si la "moda").
Evident,daca persoana este in stare de soc,v-a fi necesara internarea acesteia intr-o sectie specializata pentru a primi ajutor medical dar,imediat sau simultan cu acesta trebuie sa intervina si preotul care chiar daca persoana in suferinta nu solicita sa-i ofere si alternativa duhovniceasca a iesirii din aceasta stare.
Si aici,ar fi ideal ca psihologul (si exista multi psihologi care conlucreaza cu preotul) sa-i prezinte ambele modalitati de tratament.Sinuciderea,atat de des intilnita in zilele noastre este gestul respingerii totale a lui Hristos ca Mantuitor al viatii noastre.
Spovedania,pocainta ,credinta,nadejdea si dragostea sunt leacuri pentru suflet mai tari decat toate tranchilizantele pe care ni le prescrie psihiatrul!Dar,cum in zilele noastre preocuparea unor preoti pentru salvarea sufletelor este direct proportionala cu salariul pe care il primestc, sa nu ne miram ca unii fac rand la usile cabinetelor de psihiatrie.Asta nu inseamna ca acel care alege aceasta cale de vindecare a sufletului nu v-a gasi un duhovnic care sa-l ajute dar,fara dorinta de a te vindeca nu exista vindecare!
|
Dorinta de vindecare, lupta cu boala in general , ajuta foarte mult persoana aflata in suferinta. Deznadejdia in șituatile limita pot agrava suferinta. Dar oare un adevarat crestin, poate trai in deznadejdie, in disperare, in uitare ? Cu siguranta nu. Deznadejdia ne poate atinge pe multi dintre noi, dar ca o stare trecatoare , pentru ca cel ce iubeste pe Dumnezeu, nu poate sa traiasca in aceasta stare, ce pana la urma vine de la vrasmasul nevazut ce lucreaza prin mintea si gandurile noastre. In boala trupeasca, calea de mijloc este cea mai eficace in vindecare. Nu trebuie neglijata nici calea duhovniceasca , dar nici calea medicala. In fond una pe cealalta se completeaza reciproc . Alinarea si curatirea sufleteasca contribuie la alinarea si insanatosirea trupeasca, pentru ca trupul trebuie privit ca templu al sufletului. In asta viata, trupul si sufletul trebuie privite ca un tot unitar , de nesaparat . Ma uitam de curand la pagina fratelui nostru Negroponte, preot ce are ca interese si psihologia. Cred ca nu este intamplator, pentru ca parintele are de aface cu oameni in suferinta, cazuri sociale. O pregatire complexa, este benefica pentru un preot si cred ca urmatoarele generatii de preoti vor avea cunostinte in psihologie si nu numai, pentru ca numai astfel se poate cunoaste omul in adevarata complexitate a lui. Un Duhovnic poate sa fie deci si un bun psiholog, aceasta neansemand , indepartarea de credinta ci din potriva. Armonia dintre religie si stiinta adevarata este o realitate de netagaduit, pentru ca in amandoua lucreaza nemijlocit Duhul Sfant.