e groaznic pasajul acesta...
ca deshi erau cu Hristos, deci Domnul, Credintza era cu ei, cu ucenicii, ei totushi temandu-se, pentru viatza lor, sau cineshtie de ce, au strigat shi l-au trezit pe Hristos, shi bine au facut, caci altzii in furtuna sau boli nu-l cauta shi nu-l striga pe Hristos ci pe mamona gLumei Lumii asteia, ori mandrii fiind shi orgolioshi, mai bine sufera moarte amarnica decat sa nadajduiasca intru Hristos.... Dar Domnul linishtind vanturile shi marea, i-a mustrat pentru ca nu shtiua unde le este credintza lor, caci intreaba :
"Unde va este credintza voastra?" caci nici atata nu reushisera sa priceapa cum ca adevarata Credintza era cu ei... deci nu trebuia nicidecum sa le fie teama, de apa, de vant, de intuneric, de ceatza, de duhul rau shi de alte juNaluciferizari ce dadeau tarcoale ca sa-i innece, caci ei erau fii binecuvantatzi....
Ei s-au mirat shi infricoshat de puterea Lui, ca il ascultau marea shi vanturile shi furtuna, neshtiind ca Dragostea Curata shi Dreptatea intotdeauna este escultata, caci toate asculta de glasul Lui... cum este scris, doar cu oamenii e mai greu... dar nu se teme Hristos de greutate, in iubirea Lui de oameni... mustrand cu Duhul Blandetzii:
"Unde va este credintza voastra?" ... putzin credincioshilor... macar daca am fi putzin credincioshi...
