[silverstar]

[COLOR=#008000]Moto: [/COLOR]
[COLOR=#008000]
“Erau nopti in care nu puteam adormi. Erau lungi asteptari - asteptari a nu se stie ce - pe patul in care imi cautam zadarnic somnul, cu mainile si picioarele obosite si curbate de dragoste. Si uneori cautam, dincolo de voluptatea carnii, un fel de-a doua voluptate, mai ascunsa.”
“Fructele pamantului.”
Andre Gide

Uneori omoram cuvintele ce se vor a fi glasuite. Si sunt crime care nu-ti mai dau pace si te arunca intr-un iad al regretelor. Ajungi astfel mereu sa tanjesti dupa utopice idei cum ca, daca ai putea da timpul inapoi, ai schimba lucrurile. De fapt, suntem fetusii propriilor noastre avortari! Lovim ceea ce iubim, ucidem ceea ce ne-ar face sa traim si ne schingiuim propriile dorinte. Ne ascundem ca niste animale haituite in pestera sufletelor noastre unde ne credem a fi in siguranta. Dar, dimpotriva, tocmai acolo este problema, pentru ca incercand sa mascam adevarul ne lasam sufocati de superficialitate. Si nicaieri nu poti fugi de inima sau de constiinta!!! Ne inchidem sa murim de frica penibila de a nu fi omorati. Dar minciuna omoara si este mai eficienta ca orice alta otrava pe care si-ar putea-o administra un om.
Uitam adesea ca sunt cuvinte care nu mor si pot condamna la tacere - cuvinte care exprima adancul din noi. Iar acest adanc stie prea bine cum sa se razbune…Imi este groaza de asemenea tacere, care-ti sugruma viata, te face rigid, cinic, ipocrit, ironic…iti impietreste inima!
Uneori mi se face un dor nebun dupa codru, dupa acele pesteri pline de pustnici, unde puteam striga adevarul, bucuria, tristetea, singuratatea, fara sa deranjez pe cineva. Aici ne lovim cu toti bolovanii care ne stau la indemana, ignorand durerea si singuratatea care ne insotesc pretutindeni. Acolo izvoarele parca-ti susurau jalea, codriti-ti fosneau dorul si fapturile padurii iti alinau singuratatea. Erau toate astea, dar lipsea un strop - taina persoanei!… Aici totul indeamna la nerostire. “Ce-ti pasa?!” Niciodata, nimic nu m-a durut asa de cumplit ca aceste cuvinte. Nimic. O durere in care nu mai poti articula nici o silaba - tac! A tacea…in tacere…Dar vrei sa strigi, vrei sa urli!!! Of, si o faci doar prin lacrimi, ca sa nu deranjezi bulele de sapun, pe care ceilalti le considera a fi clipe de liniste. Plangi de durere, de furie, de goliciune…plangi, dar stii ca lacrimile astea nu sunt in zadar, pentru ca se pot prelinge si in sus.
Intr-un tarziu, cu buze sangerande, simtim ca suferinta e singura care ne imbratiseaza trupurile-nfiorate de nerostire. Si cat e de frig! Esti complet descoperit, fara masti care sa te acopere. Si hemoragia continua cat in tine inca mai arde ceva, cat inca-ti mai tremura inima de vreo nadejde deznadajduita…
Agonie - singurul cuvant care-mi vine in minte; demoni care ma haituiesc, doar am sa ma lepad si eu de Tine, Doamne…doar am sa spun si eu: nu-mi pasa! Oare pe Tine ce Te-a facut, ca pe cruce, parasit de toti, fara nici o alinare, sa strigi: “Eli, Eli, lama sabahtani”?[/COLOR]
[COLOR=#008000][/COLOR]
[COLOR=#008000]Poate stie cineva numle autorului[/COLOR]