În Iordan Hristoase, ai înecat păcatul lui Adam,
Și pe noi cei ce înotam în patimi ne-ai scos la liman,
Cum vom mulțumi milostivirii Tale celei negrăite ?
Cercetează sufletele noastre picurând gânduri smerite.
Înaintemergătorul se sfia a Te atinge pe Tine, Cel Preacurat,
Și cu gânduri smerite întâmpinându-Te, Te lăuda ca pe-Un Împărat,
Cu rugăciunile lui așează și gândul nostru pe calea pocăinței,
Ca privind întru adâncul tainelor Duhului să aflăm izvorul credinței.
Cetele îngerești s-au înspăimântat văzându-Te la Iordan pe Tine,
Și râul a dat glas de uimire, întorcându-Se pentru a Ta slăvire,
Cum voiești a Te ascunde în apele mele, Cel Ce ești Lumină neapropiată ?
Cum Soare al dreptății, Ce strălucești tuturor, Te cufunzi în smerenia adevărată ?
Nu mă pricep și mă minunez de adâncimea smereniei dumnezeiești,
Sfințește-mă pe mine și ridică pe Adam din durerile pământești !
Cum Stăpânul a toate vine să Se boteze de mâna robului Său ?
Cu uimire grăiesc îngerii cei ce Îl cunosc pe El a fi Dumnezeu,
Văzut-am luând trup pe Cel Ce este mai presus de cetele îngerești,
Iar acum în Iordan Se botează Izvorul darurilor duhovnicești.
Și noi cu gânduri smerite să înconjurăm râul iertării,
Și să slăvim pe Hristos Cel Ce revarsă mirul iertării,
Acesta este Mântuirea noastră și Dreapta lucrătoare a Tatălui,
Taina Acestuia a pecetluit-o și Duhul, Dătătorul darului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|