Citat:
În prealabil postat de Anna
Mare dreptate aveti cu oamenii.
Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie:
Pai cred ca asta e, ca nu am cunoscut pe nimeni asa, si credeam ca e mai mult o fabulatie, ca balaurul din povesti. Sau sper ca nu am cunoscut...cum ii recunoastem? Sau chiar numai in momentele cheie se dau pe fata? Si ce e acel ceva? Va referiti la lumea spirituala? Oare e morbida curiozitatea mea sau e doar dorinta de cunoastere? Nu stiu de ce ma "chinuie" tot timpul tema oamenilor "rai". Poate dintr-o frica, de a nu fi si eu asa si a ma lipsi de iubire...Sau din frica sa nu fie altii asa. Sau pentru ca prefer o lume fara canalii, sau pentru ca nu-mi pot incapea in intelegere anumite lucruri. Daca tot ziceati de Ivan, in anumite locuri rezonez mult cu Ivan, doar ca eu nu vreau sa "returnez biletul", mai sper inca...
|
Frica excesiva intuneca mintea, s-ar putea sa te feresti de oameni buni si sa sfarsesti pana la urma cu unii rai.
Ma rog, generic vorbind ca pana la urma linia dintre "rau" si "bun" e destul de subiectiva, poti fi uimit cat de mult pot tolera unii raul si cat de urat pot trata altii binele.
Lume fara rau nu exista, clar, pentru a evita "capcanale" trebuie exersat discernamantul - iar aici nu e o reteta infailibila, poti gresi in ambele directii insa un lucru e sigur: nimeni nu iti poate face mai mult rau decat ii permiti.
Daca e vorba de o alegere de viata (ex. casatorie) omul poate si trebuie sa fie judecat prin prisma atasamentului fata de Biserica, atat timp cat oamenii au un duhovnic (chiar comun, daca se casatoresc) intr-un fel sau altul o pot scoate la capat.
Categoric, exista si exceptii - oameni buni desi nu foarte religiosi dar e bine ca nu exceptiile sa le cauti.