[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

Dar mai am o intrebare in contextul asta - daca parintii ies asa tarziu de la lucru, ce se intampla cu copiii? Gradinitele cum lucreaza? Pana la 18-19:00h?
Ce se intampla cu elevii dupa orele de scoala?

Sunt diverse solutii. Bunica. Gradinite cu orar prelungit. O femeie care ia copilul de la scoala si sta cu el pana vin parintii. Cele mai multe scoli (in Bucuresti cel putin) au ceea ce se numea semi-internat (acuma se numeste after-school). Mai sunt after-school-uri private, pentru scolile sau gradinitele care nu au.

Am sa te contrazic totusi la o treaba: partea aia cu pauza de pranz nu stiu daca este mediteraneana.
Am sa-ti spun ceva: nemtii sunt cei mai tari in programul asta.
Stiu asta de cand erau in tara, mai ales la sate nemtii (sasi, svabi etc.), care aveau biserica si la ora 12:00 batea clopotul.
Nimeni nu mai misca, toti era la masa.
Imi aduc aminte ca era asa in sat la bunicii si matusile mele. Imi spuneau mereu cand eram la ei in vacanta, ca la ora 12:00 nu mai am ce cauta la alti copii, sa vin acasa.
Mai batea clopotul si seara la ora 20:00.

Aici, in Germania, asa este si mie nu-mi place deloc: pauza de pranz.
Intre 12:00 si 13:00 nu gasesti pe nimeni la nici o firma.

In tarile meditareneene, din cauza caldurii, pauza de pranz e mai lunga decat o ora. Se intelege ca te relaxezi. Se cheama siesta. Siesta nu inseamna neaparat ca dormi, ci ca te relaxezi. Incepe la 12 (12.30 pentru unele magazine) si dureaza cel putin doua ore (si cel mult trei).

Ca la asta se mai adauga si drumul de la serviciu-acasa. Cine are masina e super, dar chiar si asa, tot se pierde destul timp.

In principiu, pauza de masa (spre deosebire de siesta) nu e gandita ca sa mergi acasa (decat la sate). Se incurajeaza mancatul in oras.
In Franta, in afara de marile metropole, in rest nu gasesti restaurante care sa serveasca toata ziua. Cum e la noi in Ro, unde te trezesti la ora 16 ca vrei niste oltenesti si o bere, te duci la terasa si iei oltenesti si bere. Nu, nenica! Aici daca nu ai dat comanda cel mai tarziu la 13.30, ai sa mananci, pana seara, biscuiti cumparati la benzinarie. Bucatarul francez e un om care lucreaza 7 ore pe zi, ca orice salariat. Vine la restaurant la ora 11, la 12 restaurantul se deschide cu mancaruri calde (excelente, de altfel: bucataria franceza e o adevarata arta, iar a fi bucatar inseamna a fi mai onorat social ca un pictor). La 13.30 bucatarul s-a carat acasa. Mai vine seara, la 18. Restaurantul se redeschide la ora 19, cu meniul de seara. Ultima comanda e la ora 22. Poti sa stai pana spre ora 24, dar nu mai e bucatar. Daca ti se face foame noaptea: benzinaria. Sau cabaretul, cu salata de fructe si sampanie Dom Perignon. Ieftin, doar 250 de euro la Moulin Rouge, unde e coada tot timpul.

Eu stiam inainte sa vin aici si ma bucuram, ca ei au program 9-17 si ca multi au program glisant. Adica au o fereastra fixa de timp in care trebuie sa fii la lucru, iar in rest iti orgranizezi ora de venire si plecare cum vrei, respectand bineinteles numarul de ore.
Unii au nevoie pentru dus copiii la scoala, sau nu se pot scula dimineata, altii dimpotriva.

Ei bine, cand am ajuns aici n-am auzit de nici o firma cu asa program.

Programul glisant a fost inventat de americani, unde, din cauza practicii de a lucra la vreo 80 de kilometri de casa, se formau blocaje pe sosele intre orele 8-9 si 17-18 ("rush hours"). In Europa se practica in putine locuri, fiindca nu prea e nevoie.

Da, micii intreprinzatori nu prea mai au sanse: nici comercianti si nici mestesugari.

Scria un mic interviu intr-un ziar cu un imigrant dintr-o tara africana: intrebat fiind ce nu-i place aici in oras, el a raspuns ca nu gaseste un croitor sa-si repare pantalonii. La el in tara sunt multi!
Si la noi in tara erau si croitori si cizmari si modiste si lacatusi si plapumari. Nu mai exista. De ce oare?
Eu trebuie sa ma car in tara cu pantalonii sa le repar fermoarele. Am vazut ca sunt unii care repara fermoare (nu cos, doar le repara partea mecanica). Aici n-am vazut.

Pesemne ca nu i-ati descoperit. De exemplu, in Franta de reparat fermoare se ocupa cizmarii. Sunt multi, mult mai multi ca in Romania. Meseriile sunt la mare cinste si cautare in Franta si, fara indoiala, si in Germania. In Romania, a fi meserias nu e visul niciunui tanar, ci toti vor sa faca o facultate pentru ca, apoi, sa plimbe niste hartii. Dimpotiva, aici multi tineri vor, viseaza si sunt incurajati de programe de ucenicie sa devina meseriasi. De exemplu, o pacienta de-a mea, de 16 ani, abia asteapta sa se faca randasa la cai. Viata ei sunt caii. Are cal si, cum scapa de la scoala, e la ferma care are in custodie calul ei. Il spala, il tesala, il scoate la alergat etc. Nici nu concepe altceva decat sa aiba grija de cai. Va face, probabil, un bac profesional urmat de o ucenicie de un an despre cum se taie unghiile la cai si care e raportul optim intre ovaz si lucerna in meniul lui cabalin. Altul, un baiat, vrea sa devina prelucrator de metale. Si-a amenajat deja o forja improvizata in garajul parintilor lui fermieri si, desi inca e ucenic, face lucruri grozave numai din cleste si ciocan. A fost foarte mandru de prima lui comanda: un restaurator de case vechi i-a comandat balamale artizanale pentru obloanele ferestrelor unei case din secolul al XVI-lea, ai caror noi proprietari vor o restaurare incat casa sa arate ca pe vremea Ecaterinei de Medici si sunt dispusi sa plateasca pentru tot ce inseamna asta (si inseamna mult: zeci de meseriasi, cu adevarat artisti in meseria lor si care trebuie sa traiasca bine din meseria lor).