[Jane Says]

Mie imi place(a) mult Miller si in sinea mea consider ca i se face o nedreptate fiind asociat mai mult cu textele ... stim noi care, iar daca nu stim, mai bine. Mi se pare ca scriitura lui trada o mare pofta de viata, impletita cu disperarea si ca incerca sa umple golul din sufletul lui cu tot ce gasea in cale, ca incerca avid sa gaseasca sensul vietii in cele mai sordide si abjecte locuri, unde mustea pacatul. Nu stiu ce au scris altii despre el, dar eu citindu-l aveam impresia ca pe alocuri a trecut dureros de milimetric pe langa revelatie (pe care poate sa o fi si avut, pana la sfarsit, ar fi culmea sa imi dau cu parerea despre taina unui suflet doar citindu-i cartile publicate). O sa sune absurd insa mie HM mi se pare mai _curat_ decat Umberto Eco si decat Coelho, pentru ca acestia doi din urma (Coelho saracul e mai jale, asa, dar Eco, eheeei) parca au "desfranat" cu un duh de-a dreptul nesfant. Si gandindu-ma la acestia doi, imi vine automat in minte si Dan Brown.

Duhul Sfant, din cate stim, e lin, e cu pace, e smerit, e Adevarat.. nu cred ca se amesteca si inspira teorii, conspiratii, nu cred ca inspira ceva impotriva insusi a Adevarului, nu cred ca indeparteaza lumea de Biserica, nu cred ca pune la indoiala pe Dumnezeu Fiul, nu se neaga pe Sine Insusi prin toate astea. Dumnezeu stie pe unde adie, pe unde vrea, dar cred ca acolo unde adie nu e neliniste (sau daca e, e una care-ti face sufletul sa tremure de maretia lui Dumnezeu si de faptul ca nu esti vrednic de iubirea si mantuirea Lui), nu e indoiala, nu e razvratire, nu e mandrie, nu e ridicarea ta deasurpa semenilor, nu e hula, nu e intuneric, nu e paganitate, nu e magie nici alba nici neagra, nu e initiere in ocultism si altele asemenea lor. Nu vad cum s-ar putea amesteca lucrurile.