Uitându-mă în urmă, cel mai uşor cred că m-am integrat în comunităţile din şcoală, iar apoi serviciu. Poate pentru că aici aveam obiective comune pe termen scurt, pentru care este necesar să colaborăm, plus că la serviciu petrecem foarte mult timp.

Integrarea în familie se pare că nu prea mi-a reuşit, având în vedere că tata îmi reproşează, încă, faptul că mi-am dorit să mă separ cumva de ei şi să duc un alt fel de viaţă...

Integrarea în comunitatea ortodoxă (a bisericii pe care o frecventez) a durat câţiva ani (vreo 4 chiar!) Când am început să particip la Sfânta Liturghie în această biserică, mi-am dorit foarte mult să-i cunosc şi să stau de vorbă cu ceilalţi enoriaşi. Dar ceva nu se lega...
Apoi am avut o perioadă (de depresie) în care eram foarte speriată şi concentrată cumva pe trăirile proprii - simţeam că ei nu mă puteau ajuta, aşa că nici atunci nu s-a creat vreo legătură (cel puţin nu vizibilă), cu excepţia legăturii dintre mine şi părintele duhovnic.
Abia mai târziu o fată cam de vârsta mea m-a invitat în oraş şi aşa, încet-încet, am intrat în vorbă şi ne-am cunoscut. Apoi s-au creat diverse relaţii de prietenie, mergem împreună în scurte excursii, ne vizităm, vorbim etc.

Cum spuneam şi pe alt topic, se mai creează legături şi între noi, cei de pe forum :-)

Aşa că să nu deznădăjduim!