La inceput m-a atras impresia ca voi deveni mai lamurit, prin dialog si lecturi, in privinta unor framantari legate de viata unui crestin ortodox.
Speram sa invat, sa imi corectez imagini deformate, sa iau, practic, lectii virtuale de cateheza. Si sa vad reactia fata de mine, in sensul de a avea o oglinda cat mai realista care sa ma ajute in depistarea si eliminarea unor iluzii in perceptia de sine ca om (si) crestin.
A fost pornirea mea dintai. Si o vreme m-am bucurat sa imi vad asteptarile implinite.
Dar eram pe un forum pentru prima data... Nu stiam cum sa ma port... Am experimentat cateva ipotetice cai si am invatat cate ceva.
Cu vremea am inceput sa pricep ca Biserica e formata din oameni. Poate suna ciudat dar prin asta vreau sa spun mai multe. Si pentru ca le-am spus, implicit si explicit pana acum, ma rezum doar la a spune ca inca nu ma simt foarte bine intre oamenii pe care ii consider crestini. E, desigur, problema mea.
Treptat am capatat si darul unor prietenii frumoase. Astazi am mai multi prieteni reali printre forumisti decat am prieteni in afara forumului... Poate asta nu e cel mai bun lucru, pe undeva...
Forumul imi ofera suport in incercarea mea de a deveni ortodox. Caci sunt in mare masura doar cu numele.
Imi ofera o anumita caldura afectiva si un anumit sens al vietii.
M-a ajutat, chiar, si inca foarte semnificativ, sa depasesc momente grele, foarte grele, inclusiv pe plan material. Am fost miluit de unii colegi de forum, Dumnezeu sa ii rasplateasca! Iar fata de unul dintre forumisti sunt, din pacate, chiar dator (din pricina unei oribile neintelegeri la un moment dat) deocamdata. Spre rusinea mea mare.
Regret ca nu am fost bannat pana acum si sper ca se va intampla curind, pentru toate neroziile pe care le-am insirat aici, in momente de lipsa de luciditate.
Ma consolez cu gandul ca unii dintre forumisti s-au folosit chiar si de aceste caderi evidente ale mele.
Am cunoscut si oameni din alte confesiuni. Am marturisit ca ii consider buni prieteni, desi eu raman ortodox, prin Mila Domnului. Si am vazut ca pot convietui frumos impreuna cu fratii si surorile catolice, cu protestantii etc. Regret ca nu ma pot intelege deloc cu FlorinOltean. Accept sa duc exercitiul greu al deviatiei, spun fratii, spre ecumenism. Nu ma consider astfel, iar forumul imi da prilejul sa pricep si cum e vazuta aceasta miscare actuala.
Activitatea mea pe Forum este insa si adictiva. Dar imi dau seama de asta si gasesc ca inca nu sunt cu totul pierdut cata vreme constientizez meteahna.
Am nevoie de forumul nostru, de oamenii de aici. De-ar avea si forumistii nevoie de mine, macar un strop, as fi deplin impacat cu activitatea mea in aceasta societate a noastra virtuala (si nu numai).