[Mihnea Dragomir]

Constat o moda a introducerii si cultivarii neobarbarismelor de origine engleza. Moda, care a prins radacini, umbreste dulcea limba romaneasca. Faptul ca tinde sa acopere toata Evropa ma intereseaza mai putin: pe mine ma intereseaza, mai intai, tarisoara mea.

Articole de presa devin de necitit, iar emisiuni de stiri devin de netembelizat pentru batranul meu tata, care, intelectual format in vremuri revolute fiind, nu are cunostinte de engleza. La randul meu, desi ma descurc bine in limba lui Shakespeare, nu ma simt confortabil cand sunt inundat de romgleza zilelor noastre.

Invazia neobarbarismelor nu este noua. Literatura cronicareasca, aia pe care nu o mai citeste nimeni, in afara de elevii haituiti de pretentiile hainilor profi de romana, e invadata de slavisme. La randul lor, latinismele isi fac de cap in literatura Scolii Ardelene. Turcismele cunosc o cariera de o generatie, aceea a Vacarestilor, care incepe a bea cafea din filigean, servita direct in iatacul lor. Urmeaza - parol!- frantuzismele, de care isi bate joc copios clasicul Caragiale. Pentru scurta vreme, romana isi regaseste personalitatea odata cu Profesorul si cu generatia Criterion care l-a urmat. Dar a urmat razboiul si, pentru aceia, inchisoarea. Noua literatura proletcultista a anilor 50 are o parte buna: fiind opera a lui Nea Badita Compresor, cultiva, fara sa isi propuna neaparat, o romana de baza, o limba a poporului muncitor. Cu anii 60, asistam la divortul dintre literatura si vulg. De la onirismul lui Dimov pana la ermetsimul epigonilor lui Ion Barbu, trecand prin alte orientari ale noii literaturi, cel putin poezia devine de nedigerat pentru norod, care ramane, abandonat, la etapa Cosbuc. Poetii au o pornire irepresibila de a scrie pentru ei, pana la inventarea, de Nina Cassian si cei de o faina cu ea, a unei limbi poeticesti. Mujicii se refugiaza cu nasul in presa, cu urechile la radio, sfarsind cu ochii in tembelizor, unde, pentru scurta vreme, slavisme ce tindeau a fi iesit din uz sunt recultivate. Anii "deschiderii" ceausiste au marcat un deceniu in care romana, redevenita prima materie a catalogului, sufera mai degraba de limbaj de lemn decat de barbarisme, cu toate ca anumite frantuzisme sunt reactivate dupa generatia care reactivase slavismele. Am copilarit cu Pif, revista pentru copii a stangii franceze din vremea lui Georges Marché, cand imi cumparam din Gara de Nord "L'Humanité Dimanche". Pana ce, in anii 80, nici macar acestea nu s-au mai gasit. O scurta vreme se mai gasea "Izvestia" si "Pravda", dar ajunsesem, in prag de Lovilutie, sa nu mai vad decat "Scanteia", afara de "Romania Libera", pe care ai mei o cumparau pentru ferpar.

Ei bine, cine ar fi crezut ca limba noastra, aparent fara a mai fi supusa presiunilor vreunui imperiu, va ajunge, de nimeni fortata, sa adopte atatea englizisme ? Sa ne intelegem: nu am nimic contra englezismelor bine integrate in limba. Mie insumi imi e mai usor si mai familiar sa spun "week-end" decat "sfarsit de saptamana". Dar cad, amuzat si trist, pe ganduri cand vad inca din titluri si vad cum se latesc pe cuprinsul articolelor si emisiunilor neobarbarisme care au un echivalent la fel de precis si de scurt in limba mea. Cand vad cum ziare destinate marelui public tiparesc articole care par incomplet traduse din engleza. In asemenea frecvent environement, eu, unul, ma simt brainwashed si nu mai ma pot focusa cu efectivitate pe continut. Dar, poate ca nu am backgroundul necesar pentru asta, ori poate ca sunt oversenzitiv...