Cred ca neintelegerile din aceasta discutie provin de la faptul ca nu se face destula diferenta intre pacatul priginar si pacatul personal, concret, al persoanei.
Pacatul originar este o slabiciune a naturii umane pe care o mostenim de la Adam. Nu este o vina sau un pacat personal.
Aceasta slabiciune se transmite prin starea muritoare, supusa fricii de moarte si alergarii dupa compensatii lumesti (ceea ce se numeste patimi - a-ti face un zeu din niste lucruri in principiu bune, date de Dumnezeu, inclusiv diverse placeri senzuale) excluzandu-l sau uitandu-l pe Dumnezeu.
Dar aceste placeri nu sunt in principiu rele, sunt rele numai daca devin patimi.
Ceea ce simtim in mod agreabil prin simturi nu este pacat in sine, ci devine pacat numai daca este trait intr-un anumit fel. Ca sa nu devina patima, sa nu devina un mic zeu, Biserica ne da postul si alte exercitii ascetice. Dar ramane ca tot in interiorul nostru sa luptam impotriva acestei pervertiri a simturilor.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)
|