Citat:
În prealabil postat de cred_cu_adevarat
Uneori simt cum munca ma transforma intr-un fel de animal. Nu mai am rabdare, nu ma mai intereseaza mare lucru din jurul meu, decat stres, nervi, presiune si o tona de lucru in asteptare. Gandurile de judecata fata de semeni sau de ura merg in paralel cu lucrul pentru ca nu mai am loc in suflet pentru liniste sau ganduri bune. Uneori nu mai inteleg nimic si nu mai vad rostul, ma transform vazand cu ochii, dar ma tot duc inainte stiind ca sunt vremuri grele si ca orice banut conteaza si pentru familie... in fine, zile bune si zile rele.
...dar in viata voastra? Care e raportul dintre munca si viata? Va absoarbe tot munca sau va mai ramane ceva (timp, energie... bucurie) si pentru alte lucruri?
|
Munca si viata nu trebuie sa fie antinomice.
Fiecare aspect al vietii noastre trebuie integrat treptat si cu grija intr-o rugaciune unitara.
Toate experientele noastre, indiferent de continutul lor, trebuie in cele din urma sa capete un singur gust: gustul Lui Hristos - o pace profunda, luminata de dulceata dragostei pentru tot ceea ce vedem.
Experientele pozitive sunt motive pentru a exprima un ocean de mutumiri si laude Celui Preainalt.
Experientele negative sunt prilejuri de a experimenta durerile Golgotei impreuna cu Hristos Cel atemporal.
Daca privim prin ochii Lui Hristos, fiecare clipa este o treapta catre Dumnezeu, indiferent cum este resimtita - dureros, neutru sau extatic.