Minunea Acatistului Bunei Vestiri
Acatistul Bunei Vestiri are o uriașă însemnătate pentru mântuirea noastră, atunci când îl citim sau îl rostim pe de rost cu evlavie. Ne dăruiește ajutor grabnic în strădania și în nevoința noastră, pe care o facem în fiecare zi ca să ne biruim pati*mile; ca să biruim răul, păcatul care ne împresoară. De altfel, Maica Domnului ne îndeamnă și ne spune mereu: „Chemați-mă!”, „Chemați numele meu și eu vă voi ajuta întotdeauna”. Părintele Arsenie Papacioc spunea adesea: „Maica Domnului este supărată pe noi, fiindcă nu apelăm la ea, fiindcă nu-i cerem nimic”. Așadar, să cerem, să ne rugăm și ni se va da. Ocrotirea ei e minunată, cum veți asculta și în pilda care urmează. Mai demult, adică mai înainte de anul 1800, existau mulți tâlhari, așa cum este cunoscut, care se ascundeau pe la răscrucile drumurilor și atacau prin surprindere pe trecători. Unul dintre aceștia, un căpitan de tâlhari, pusese pe unii din tovarășii săi la o astfel de răscruce pe unde treceau oamenii dintr-un oraș în altul. Și cei care treceau, fie unul singur, fie mai mulți, erau atacați și jefuiți. Nu le făceau nici un rău, nu-i răneau, nu-i băteau, ci le luau banii și îi lăsau să plece. Odată a trecut pe la acea răscruce și un monah cu viață îmbunătățită. Tâlharii l-au oprit, dar neavând ce să-i ia, l-au lăsat să plece. Acela însă nu a plecat, ci i-a rugat pe tâlhari să-l ducă acolo unde se ascunsese căpitanul lor. Atunci aceia l-au întrebat: „Ce vrei de la el?” „Vreau să vă spun ceva foarte important. Peste puțin timp va trece pe aici un negustor foarte bogat, încărcat cu dia*mante. Iar căpitanului vostru vreau să-i descopăr cum este îmbrăcat acela, ca să vă fie ușor să-l prindeți.” Așa s-a și făcut, nu pentru ca să-i facă hatârul monahului, ci pentru câștigul ce-l nădăjduiau. Și astfel l-au dus la șeful lor. De îndată ce s-au întâlnit, monahul i-a spus căpitanului să-i cheme pe toți oamenii lui. Acela a poruncit și toți au venit de față. „Unul lipsește, a spus monahul. Aduceți-l și pe acela aici!” „Nu poate veni, pentru că acum face mâncare pentru amiază.” „Nu se poate, trebuie să-l aduceți și pe acela!” Atunci căpitanul a trimis pe unul dintre ei să-l cheme, dar acela nu voia să vină, însă l-a apucat cu sila și astfel l-a adus înaintea monahului. De îndată ce bucătarul l-a zărit pe monah, nici nu voia să se uite la el. Însă nici monahul nu s-a întors să-l privească. Deodată bucătarul a început să tremure din totul trupul lui. Atunci monahul l-a întrebat: „Bucătare, de ce tremuri?” Acela, fiind silit, a fost nevoit să mărturisească că este diavol și s-a prefăcut în om, ca să-l urmărească de aproape pe căpitanul de tâlhari. De ce?
Tâlharul acesta avea un obicei bun: se ruga la Maica Domnului în fiecare zi. Și cum se ruga? Îi citea acatistul în fiecare dimineață. Acest obicei bun îl dobândise de la mama sa, încă de când era acasă copil mic, unde învățase pe de rost icoasele și condacele acatistului. Mai târziu, după ce s-a făcut mare, a luat-o pe un drum greșit și s-a făcut tâlhar, dar cu toate acestea nu a lăsat nici o zi fără să rostească acatistul. Și astfel Maica Domnului se afla mereu lângă el și-l păzea. Și-l păzea pentru că Maica Domnului aștepta o ocazie ca să-l mântuiască; aștepta să-l aducă la pocăință, să-și schimbe viața și astfel să-l mântuiască.
Demonul în chip de bucătar a fost trimis și el de căpetenia demonilor ca să-l omoare și să-i ia sufletul lui în iad. Însă nu putea, pentru că-l împiedica rugăciunea către Maica Domnului. Aștepta și el o ocazie, atunci când avea să uite, chiar și o singură dată, să rostească acatistul. Atunci ar fi fost descoperit, fără ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu, ar fi pricinuit între tâlhari vreo neînțelegere în privința împărțirii prăzilor, iar aceia, desigur la îndemnul diavolului, l-ar fi omorât pe căpitan și i-ar fi luat sufletul în iad. Însă Maica Domnului îl apăra; îl apăra datorită acatistului ei. Acel om era tâlhar, însă nu era ucigaș. Deși viața lui era urâtă, rea, însă Dumnezeu, Care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, și Care auzea rugămințile Preasfintei Sale Maici, i-a dat prilejul să se mântuiască. De îndată ce căpitanul de tâlhari a auzit această mărturisire a demonului-bucătar, într-o clipă s-a luminat. Și-a dat seama de marile lui păcate și în acea clipă s-a pocăit și s-a mântuit. Pocăința lui i-a mișcat sufletește și pe ceilalți tâlhari care, prin sfătuirile acelui monah sfânt, cu toții au fost povățuiți la marea Taină a milostivirii lui Dumnezeu, adică la Taina Spovedaniei. Și după ce s-au îndreptat în faptă, întorcând tuturor cele furate, toți tâlharii, dimpreună cu căpitanul lor, s-au călugărit. I-a mântuit rugăciunea Acatistului Maicii Domnului. (Preluare de pe site-ul
http://marturieathonita.ro/valoarea-...bunei-vestiri/)