View Single Post
  #13  
Vechi 12.08.2014, 03:07:37
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.640
Implicit

Dacă păcatele îmi sunt deja iertate prin rugăciune, înseamnă că spovedania e doar un epifenomen.
Biserica ne învață însă că spovedania nu e un epifenomen, ci o împlinire a unui fenomen care începe cu rugăciunea inimii înfrânte și smerite și continuă cu deschiderea ei în cer, reînviind omul prin Har, prin părtășia cu preotul duhovnic.

Pentru ca acest fenomen să facă saltul de la potență la act, ori de la pământ la cer, e nevoie atât de o inimă devenită receptivă prin credință și căință, cât și de har co-lucrător (așa cum e nevoie nu doar de un ogor bine plugărit, ci și de sămânța care vine de la Semănător). Acest har vine prin preotul duhovnic, cel care a beneficiat de Taina Hirotoniei.
Taina Hirotoniei tocmai în aceasta pune pe omul preot: să ierte și să dezlege (sau să lase legat).

Dar noi vedem uneori în preot doar un om. Și punem ochii minții pe scăderile omului sau pe nedesăvârșirea lui (ori pe diverse realizări lumești ale lui), când ne-am folosi mai mult dacă am pune ochii sufletului pe harul preoțesc.

Nu, la spovedanie nu cred că putem merge cu păcatele deja iertate, însă e necesar să mergem cu credința că Dumnezeu ne iartă păcatele în Taina Spovedaniei.

Eu cred că Evanghelistul ne vorbește despre necesitatea și puterea credinței, iar nu despre păcatele deja iertate.
Credința fără fapte, moartă este. Fără fapta numită spovedanie, credința în iertarea păcatelor rămâne neroditoare, oricât ar fi ea de mare.

Credința e condiție necesară a faptei, nu substituentă a ei!

O spovedanie fără credința în iertarea păcatului e la fel de inutilă ca și o credință fără spovedanie. Doar împreună aduc rodul iertării.

Last edited by Ioan_Cezar; 12.08.2014 at 03:29:27.
Reply With Quote