Episodul ,,Pe urmele Mantuitorului: Galileea"- ultima parte

Dupa cele cateva scurte articole care au avut drept scop prezentarea contextului general in Galileea din timpul lui Iisus am gandit sa inchei acest prim episod cu un tablou mai in detaliu, si anume instantanee din viata zilnica dintr-un sat din Galileea, viata cotidina pe care istoricii au incercat sa o reconstituie prin mai multe metode specifice, sintetizate in diverse studii si din care am selectat scurte informatii pt ca dvs sa priviti putin prin fereasta unei case din Galileea acum peste 2ooo de ani. ceea ce veti citi sunt compliatii parafrazate din diverse studii si dictionare biblice.

Viata zilnica in Galileea - prima parte

Intrucat istoria biblica acopera cel putin doua milenii, locuintele au variat enorm in acest interval de timp: de la corturile patriarhale, foarte asemanatoare corturilor beduinilor din zilele noastre, la casele de piatra ale colonistilor si pana la palatele grandioase ale regilor. Dar indiferent de forma si stil locuinta era centrul vietii evreiesti zilnice.

Locuintele. Cand israelitii s-au stabilit in Canaan au renuntat la corturi si au inceput sa locuiasca in case construite frecvent pe trei laturi in jurul unei curti dreptunghiulare. In tinuturile deluroase, cu calcar si bazalt la discretie, si pe coasta, unde se gasea gresie, zidurile erau facute din piatra, groase de aproape 1 metru, si prevazute cu nise pentru depozitare. La campie se foloseau caramizile din lut, facute cu paie tocate, fibre de palmier, si bucatele de cochilii sau carbune, amestecate cu apa si puse in forme de lemn. Caramizile erau apoi uscate la soare iar cele pentru fundatie in cuptoare ca sa devina rezistente. Acoperisul era facut prin acoperirea grinzilor cu vreascuri, pamant si lut, de aceea prietenii paraliticului au putut face o gaura prin care sa poata sa-si coboare prietenul la Iisus (Marcu 2:3-4). Legea prevedea construirea unui parapet pentru a preveni caderea de pe acoperis ( Deut 22:8). Acesta avea pe deasupra un cearsaf sau o impletitura de vite de vie, iar accesul pe acoperis se facea pe o scara mobila, sau pe o scara exterioara si era folosit drept loc pentru uscarea rufelor si a granelor. Odata cu avansarea mestesugurilor israelitii au inceput sa construiasca case cu etaj, cu odaia de oaspeti la etajul superior. In timpurile Noului Testament existau deja atat acoperisuri cu tigla cat si cele inclinate.

Pardoseala nu era altceva decat pamant batatorit, desi uneori se adaugau si pietre sfaramate. Sub influenta greaca cei instariti aveau pardoseli cu mozaic. Ferestere (simple sparturi in ziduri) erau putine si mici pentru a tine casa racoroasa vara si calda iarna. Obloanele cu zabrele ii impiedicau pe intrusi sa intre in casa, iar perdelele groase de lana protejau de frigul iernii. Usile erau din o ramuri impletite, mai tarziu din lemn sau fier. Majoritatea caselor erau impartite in doua: o zona mai joasa langa usa, pentru animale, si portiunea din spate, o platforma inaltata, unde locuia familia, spatiul de sub ea fiind folosit pentru depozitare. Nu existau toalete sau bai in interiorul casei, cel putin in ceea ce priveste patura sociala a agricultorilor, pescarilor si mestesugarilor. Din punct de vedere al mobilierului locuintele israelite nu aveau prea multa mobila. De multe ori era vorba de unul sau doua paturi, o masa, cateva scaune, un sfestnic si un mic dulapior, cateodata. Paturile erau simple saltele umplute cu lana, care erau intinse seara pentru ca intreaga familie sa se culce pe ele. Dimineata erau impachetate la loc, foarte putini isi permiteau sa le uzeze continuu.

Iluminatul. Iluminatul de baza se facea cu lampa cu ulei, in forma ei cea mai simpla o farfurioara cu ulei cu masline cu un fitil de canepa sau de in pus pe un suport. Se mai putea atarna de tavan cu un lant, cei nevoiasi foloseau lumanari din ceara sau seu, cu miez de stuf pe post de fitil. Afara se foloseau torte, fie lampi cu ulei atarnate pe stalpi, fie ramurele legate si umplute cu materiale vegetale, sau carpe inmuiate in rasina, smoala sau ulei.

Viata cotidiana. La fel ca in multe alte locuri din lume, intreaga familie se implica in treburile zilnice pentru a supravietui. Barbatii trebuiau sa cultive pamantul, sa practice mestesuguri sau pescuitul, si sa-i invete pe fii lor o meserie. Femeile se ingrijeau de mancare si imbracaminte, Ele incepeau ziua mai devreme, aduceau apa, coceau paine, mulgeau caprele, al caror lapte erau baut imediat, sau era transformat in iaurt sau branza. in restul zilei trebuiau sa se ocupe de gatit, curatenie, tors, tesut, vopsit. cusut si apoi sa dea si o mana de ajutor la camp sau sa mearga in targ pt a vinde obiecte artizanale. Copii erau implicati in viata de familie de la o varsta frageda, aduceau apa, umpleau lampile cu ulei, ajutau pe mama la treburile casnice sau pe tata in meseria lui. Meseria era transmisa in familie din tata in fiu, iar unele sate erau specializate in anumite mestesuguri, precum olarit sau prelucrarea fierului. Ziua se incheia cand familia se aduna laolata, la apus, pentru a lua masa principala a zilei.Satele erau in general construite in mod compact, pentru aparare dar erau si sate formate din case construite razlet.

Alimentele si bauturile. Painea era alimentul de baza al israelitilor, in ebraica timpului a ,,manca paine" insemna de fapt ,,a lua masa". Din grau se facea cea mai buna paine,insa cei saraci foloseau orz. Grauntele erau macinate si faina era amestecata cu sare, apa si ulei de masline, pentru a face aluatul. Aluatul framantat de la painea din ziua precedenta erau framantat si in aluatul proaspat, care apoi era lasat la dospit. O parte din el era folosit pentru urmatoarea zi si o parte era copt. Fructele formau o parte importanta in regimul alimentar israelit. Includeau struguri (proaspeti sau precum stafidele), smochine, curmale, rodii, pepeni, masline si citrice. Ceapa, prazul si castravetii se consumau proaspeti in sezon, iar alte legume erau fierte. Fasolea, lintea si mazarea erau uscate si pastrate in vase, pentru supa. Salata verde, cicoarea si mustarul cresteau necultivate. Deoarece apa nu era mereu potabila, o bautura obisnuita era vinul, fapt reflectat in numeroasele cuvinte ebraice pentru vin. Strugurii erau zdrobiti si zeama era filtrata inainte de fermentatie. Se preparau vinuri amestecate cu mirodenii, miere. Din vin amestecat cu orz se producea otet de buna calitate, iar vinul amestecat cu smirna era folosit ca anestezic. Consumul de vin nu era interzis de Lege decat preotilor in timpul slujbei sau nazireilor. Betia era condamnata atat in Vechiul Testament cat si in timpurile Noului Testament. Sarea, gasita in jurul Marii Rosii, era folosita atat pentru condimente cat si pentru conservarea mancarii. Printre ierburile preferate se numarau menta, mararul si chimionul. Mierea albinelor salbatice era folosita atat ca condiment cat si ca aliment.

Pestele era deja un aliment important in perioada nou testamentara. mai ales in Galileea. Pestii mici erau uscati la soare, sarati si mancati cu paine. Pestele proaspat era prajit la foc in aer liber. Carnea se consuma numai la ocazii speciale, sau la sarbatori religioase. Carnea de oaie, capra si pasare erau cele mai intalnite. Doar bogatii isi permiteau carne de miel, vita sau vitel. Carnea grasa a oilor era foarte pretuita, de multe ori se fierbea dar de Pasti mielul era fript.

Micul dejun era servit in drum spre camp. Pranzul era o masa usoara iar masa principala, care avea un singur fel, era servita de toata familia la sfarsitul zilei. Mesenii puteau sta pe jos sau intansi, mai rar pe scaune. In perioada NT stateau pe rogojini, in jurul mesei, cu picioarele intinse in partea opusa. Cotul stang era sprijinit pe o perna iar cu bratul dreptul mancau. Spalatul pe maini inainte de masa era obligatoriu, mai ales ca toti mancau dintr-un vas comun. Cu painea se lua mancarea care apoi era inmuiata in sos. Inainte de masa se rostea o rugaciune de binecuvantare iar dupa masa se rostea o rugacine de multumire si apoi mesenii se spalau iar pe maini.