[MariS_]

În prealabil postat de Lucemferre

Mai departe, cât suntem copii, absorbim o uriaşă cantitate de informaţie de orice fel, pentru că interesul pentru lume este cât se poate de viu. În funcţie de felul cum percepem lumea (dictat de gene) tragem şi nişte concluzii, cu mintea noastră de copil. Tot ce vedem, tot ce auzim, tot ce trăim îşi lasă amprenta asupra personalităţii noastre şi asupra felului în care gândim, deci şi asupra raţionamentelor care vor conduce la deciziile pe care le vom lua. Dvs. sunteţi credincioşi în primul rând pentru că aţi auzit de Dumnezeu. Chiar dacă nu aţi crescut într-o familie cu părinţii credincioşi, tot aţi auzit de cineva Atotputernic în braţele căruia, atunci când nu a mai fost nicio soluţie, v-aţi căutat refugiul. Nu mă înţelegeţi greşit: eu cred că Dumnezeu există, chiar dacă am dubii referitoare la persoana Sa. Credinţa e doar un exemplu. Dar de ce ar condamna Dumnezeu un ateu dacă nu ateul a ales să nu creadă în existenţa Lui? Poate pentru că a crescut într-o familie de oameni de ştiinţă atei, gândirea lui a fost influenţată din copilărie (ce păcat poţi să-i găseşti unui copilaş) şi pur şi simplu nu poate să creadă în ceva ce sfidează fizica. Dvs. de ce sunteţi pe forum? Că aşa vreţi. Dar de ce vreţi aşa?

Tot ce voim are o motivaţie. Motivaţia s-a născut în urma unui eveniment independent de persoana noastră. Un hoţ nu a ales să fie hoţ, un călugăr nu a ales să fie călugăr chiar dacă amândoi au gândit: EU am să... Eu-ul nostru e doar o însumare a tuturor experienţelor din viaţa noastră şi a tuturor contactelor cu ceilalţi. Prin noi trăieşte câte o parte din toţi cei pe care i-am întâlnit cu eticheta de: aşa da sau aşa nu. Etichete au fost puse pe baza educaţiei primite de părinţi, de inteligenţă (iar genetică), de pasiuni etc. Deci e clar că omul rău nu are nicio vină pentru că e rău. Pentru că dacă s-ar fi născut într-un alt moment, într-un alt mediu şi ar fi întâlnit, poate, chiar şi-o singură persoană potrivită la momentul potrivit nu ar mai fi fost rău.

Şi atunci, de ce ne ameninţă Dumnezeu cu iadul, focul, pedeapsa etc.? Doar ştie că de noi nu depinde mai nimic.
Mai mult, de ce, dacă ne-a dat "libertatea" de-a alege, ne pedepseşte dacă nu luăm decizia corectă. Să-i spui cuiva: eşti liber să alegi între A şi B, dar dacă alegi B eşti pedepsit nu e libertate. E constrângere. Şi de ce, dacă alegem greşit şi vedem că am ales rău nu mai putem să revenim asupra deciziei? Parcă Dumnezeu era dragoste. Unde e dragostea când ştim că vom fi lăsaţi în întunericul cel mai de afară dacă nu intrăm din prima. Dar de ce să nu putem intra şi din a doua dacă suntem liberi să facem lucrul acesta?

Intrebarile sunt bune si legitime, dar analiza nu a fost dusa pana la capat. Ati analizat influenta mediului asupra noastra, dar ati uitat un element care este in noi, nu in afara noastra, constiinta. Fiecare om are constiinta, iar constiinta e gura prin care ne vorbeste sau ne mustra Dumnezeu. Ea, constiinta, sta in adormire pana la un anumit moment cand se produce trezirea. Dar poate fi si acoperita cu noroiul pacatelor si atunci glasul sau se aude tot mai infundat. Glasul constiintei, insa, are o forta nebanuita si poate "bate" orice alta influenta din afara. Trebuie doar ascultat. Iar daca il asculti, il vei gasi sigur si pe Dumnezeu, intr-o forma mai neclara sau mai clara.
Acum, problema libertatii si pedepsei are doua abordari diferite, functie de cum il privim pe Dumnezeu: cu accent pe dreptate sau cu accent pe iubire. Altii iti vor da raspunsul cu accentul pe dreptate, eu ti-l voi da pe cel cu accentul pe iubire. Sunt sfinti Parinti care pun accentul pe dreptate, sunt si din cei ce pun accentul pe iubire, dar acestia din urma sunt in inferioritate numerica, recunosc. Totusi, eu "merg pe mana lor" cum s-ar spune. Asa simt eu, nu pot altfel. In aceasta viziune a unui Dumnezeu Atotiubitor, El respecta si libertatea noastra si promisiunile Sale, adica ateul care nu doreste sa fie cu El e liber sa mearga dincolo, la stanga Sa, iar dreptul care doreste sa fie cu El, la dreapta Sa. La unul ii respecta libertatea, la celalalt isi respecta promisiunile Sale. NU pedepseste, ci desparte. Oile de capre, graul de neghina. Ce se intampla cu cei de-a stanga? Pai, pe intunerec isi scot ochii singuri, nu trebuie sa-i mai pedepseasca cineva. Aceasta e viziunea judecatii prin ochii Iubirii Atotdrepte sau Dreptatii Atotiubitoare.
Har, smerenie si jertfa de sine.