View Single Post
  #1433  
Vechi 26.06.2019, 20:21:56
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

,,Iertarea este o mare tăcere...

Asa era pe vremuri. Oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu. Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine... Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!"

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga aceea era pâinea împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat... Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul... Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva... Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.
Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă. Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de liturghie, pentru ca toti stiau ca nu trebuie sa mearga suparati la biserică. Așa și se știa când intra cineva pe poartă și striga să fie iertat, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: “Da' ce, de-amu te-ai pornit spre biserica?” Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni...

Sa iubim si sa iertam, ca pe vremuri..."

"Azi gresesc eu si tu ma ierti, maine gresesti tu si eu te iert, poimaine gresim amandoi si altii ne iarta... si peste noi toti se revarsa pacea Duhului Sfant."

Mitropolitul Antonie de Suroj
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote