Citat:
În prealabil postat de Solveig
Daca e sa ne oprim putin asupra semnificatiei atributului "sfant" vom realiza ca nu este o titulatura, sau un premiu, pe care un om il obtine sau nu. Este sfant mai degraba cineva care a raspuns deplin chemarii lui Dumnezeu din inima si care L-a urmat pe el cu toata fiinta lui, aducand, prin urmare, si roade.
Iar roadele Parintelui Paisie sunt evidente, la fel si sfintenia lui. Cate minuni nu a mijlocit, pentru care pot da marturie chiar multi dintre noi!
Sigur ca nefiind "oficial" canonizat, nu putem sa le aducem inchinare in biserica, dar cu siguranta nu se supara daca le vorbim in rugaciunea personala, ba dimpotriva. Nu mai retin la care parinte am citit (cred ca Antonie Bloom) ca putem sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi chiar si pe cei adormiti pe care ii pretuim si care au avut viata imbunatatita, chiar daca nu sunt declarati sfinti (si nu ar avea cum sa fie, nefiind cunoscuti).
Daca traim realitatea ca ei sunt vii, ne putem ruga lor chiar si fara actul de canonizare.
|
De acord, întrutotul.
Așadar una e să le vorbim în rugăciune personală, particulară, și cu totul alta să le închinăm acatiste care sunt, de fapt, componente ale lucrării sobornicești a Bisericii.
Un acatist care nu provine din germinația duhovnicească a soborului bisericesc e o făcătură, nu un act liturgic. Nici măcar la categoria kitch nu intră, ci de-a binelea în generoasa și mult răspândita categorie numită sminteală.
Oamenii cu viață sfântă, canonizați sau nu, s-ar fi gândit oare să facă de capul lor nu știu ce lucruri bisericești fără a fi în acord cu rânduiala Bisericii locului? Oare Părintele Paisie, când veneau tinerele înfocate și i se plângeau de una și de alta, ce le spunea? Hai să facem noi un acatist pentru ăl de zici tu că e sfânt și gata, îți trece necazul prin el... Așa spunea Gheronul? Sau, poate, citirăm degeaba cărțile Cuviosului...