[Florin-Ionut]

Sfîntul Ioan Damaschin - DOGMATICA

CARTEA A DOUA, CAPITOLUL I
Despre veac

Acela a făcut veacurile care există înainte de veacuri, către care zice
dumnezeiescul David: „Din veac și până în veac Tu eşti”, iar
dumnezeiescul apostol: „Prin care a făcut și veacurile”.
Trebuie să se ştie că numele de veac are multe sensuri, căci înseamnă
multe lucruri. Veac se numeşte şi viaţa fiecărui om. Veac se numeşte iarăşi
și timpul de o mie de ani. Iarăşi se numeşte veac toată viaţa prezentă. Veac
se numeşte și veacul ce va să fie, cel fără de sfârșit după înviere. Se
numeşte iarăşi veac, nu timpul, nici o parte din timp, care se măsoară cu
mişcarea și drumul soarelui, adică cel format din zile şi nopţi, ci un fel de
mişcare şi un interval de timp care merg împreună cu cele veşnice.
Lumea aceasta are şapte veacuri, anume de la facerea cerului şi
pământului și până la sfârşitul și învierea obştească a oamenilor. Există un
sfârșit particular, moartea fiecăruia; este însă și un sfârșit obştesc și general,
când va fi învierea obştească a oamenilor. Al optulea veac este veacul ce va
să fie.

Înainte de întemeierea lumii, când nu era soare care să despartă ziua de
noapte, nu era un veac care să se poată măsura, ci un fel de mişcare și
interval de timp care mergea împreună cu cele veşnice. Şi potrivit acestei
concepţii este un singur veac. Pentru aceea Dumnezeu se nume şte și veşnic
(aiwnios), dar şi mai înainte de veşnicie, căci El a făcut însuşi veacul.
Numai Dumnezeu, fiind fără început, este făcătorul tuturora, al veacurilor
şi al tuturor existen]elor. Iar când vorbesc de Dumnezeu, este clar că eu
vorbesc de Tatăl, de Fiul lui Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos și
de Duhul Lui cel prea Sfânt, singurul Dumnezeul nostru.
Se vorbeşte şi de veacurile veacurilor, pentru că cele şapte veacuri
ale lumii prezente cuprind multe veacuri, adică vieţile oamenilor. Se
vorbeşte și de un singur veac, pentru că cuprinde în el toate veacurile.
Veacul de acum şi cel ce va să fie se numeşte veacul veacului. Prin
cuvintele: viaţă veşnică şi pedeapsă veşnică se indică nesfârşirea veacului
ce va să fie. Căci după înviere timpul nu se va mai număra cu zile și cu
nopţi. Va fi mai degrabă o singură zi neînserată, când soarele dreptăţii va
străluci luminos peste cei drepţi. Pentru cei păcătoşi va fi o noapte adâncă, fără de sfârşit.

Dacă astfel stau lucrurile, cum va fi cu putinţă să se numere timpul
celor o mie de ani ai apocatastasei origeniste? Prin urmare Dumnezeu
este singurul făcător al veacurilor, cel care a creat universul, cel care există mai înainte de veacuri.