În prealabil postat de ioanna
Pogromurile din Bucuresti, Iasi, Dorohoi, deportarile in masa din Bucovina, Basarabia, asasinarile din Transnistria nu pot fi considerate legitime si nici date uitarii, prin amnezii colective.
Constantin Argetoianu, fost prim-ministru, scria la 17 octombrie 1941, in jurnalul său despre deportarea evreilor de la Cernăuți, despre „ororile pe care Candea (fost rector al Universității din Cernăuți, istoric bisericesc) le-a văzut cu prilejul izgonirii ovreilor, la care a asistat. Peste 50.000 de ovrei de tot soiul, tîrtani puchinoși și oameni de seamă, au fost împinși ca vitele în partea de jos a orașului, lîngă gară într-un țarc ce cuprindea toată mahalaua pînă la podul peste Prut. Bătrîni, femei, femei însărcinate și cu copii mici, bolnavi impotenți au fost împinși cu baionetele, neavînd dreptul să ia de acasă mai mult decît o legătură cu cîteva țoale și merinde – legătură pe care blolnavii le tîrau după ei prin noroi, căci nu erau în stare să le poarte. În țarc au fost ținuți fără adăpost, pe frig și pe ploaie, pînă s-au pregătit trenurile și le-a venit rîndul zile și nopți întregi... Unii au încercat să se sinucidă; alții, cei mai mulți, și-au primit soarta fără murmur; [...] E de neînchipuit că asemenea lucruri se pot petrece în secolul nostru. Pricep antisemitismul și naționalismul, dar de ce nu se fac lucrurile cum trebuie: să lase oamenilor un scurt răgaz să-și lichideze averile și apoi să-i ducă unde o fi – dar omenește“ (Constantin Argetoianu,Însemnări zilnice, vol. IX, Editura Machiavelli, București, 2008, pp. 385-387).
Radu Cioculescu, muzicolog și fratele criticului Șerban Cioculescu, ofițer în armata română, membru PNȚ, mort în închisoarea de la Dej în 1961, scria în legătură cu deportarea populației evreiești din interiorul Transnistriei următoarele, referindu-se concret la supraviețuitorii marelui masacru de la Odessa – 22.000 de victime evreiești – care au fost deportați din această localitate în urma ordinelor lui Ion Antonescu:
„Duminică, 2 noiembrie (1941), am văzut cel mai oribil și sîngeros spectacol din cîte mi-a fost dat să trăiesc. În satul lanovka (75 km de Odessa) unde eram în repaos cu transportul de muniții am văzut șiruri de convoiuri de evrei evacuați din Odessa, sub paza baionetelor românești. Fiecare convoi de cîte 800-2.000 de suflete. Erau de șase zile pe drum, fără hrană. Își vindeau hainele de pe ei pentru o pîine sau două. Cine nu mai era în stare să se ție de convoi era omorît pe loc. Nu glumesc. Bătrîni, copii, femei care rămăseseră pe drum și nu mai erau în stare să se ție de restul convoiului erau împușcați pe loc.
Am trăit să văd următoarea scenă: unul dintre soldații care însoțeau convoiul nu mai avea asupra lui cartușele necesare pentru împlinirea ritualului. Pesemne că le consumase pe drum, în același scop oribil. Atunci s-a oferit spontan un soldat de la o unitate din localitate ca să-l substituie cu muniție proaspătă și a tras în văzul meu asupra unei copile de 3-4 ani. Cînd l-am luat la rost, căci scena se petrecuse instantaneu, a sosit și un locotenent și. cu toate protestele mele, mi s-a administrat o lecție meritată de patriotism și românism. Aveam și nevoie de o asemenea lecție. Printre deportați mulți oameni bine, intelectuali etc., aproape goi, dezbrăcați și despuiați literalmente de populația germană din satele pe care le parcurseseră, încît nu-i mai duceau picioarele. Soldații care-i împușcau nu-mi făceau impresia că-și îndeplinesc o datorie grea și odioasă, ci ceteai pe fața lor o plăcere sadică.
Am retrăit un moment din revoluția legionară, numai că de astă dată, ororile nu erau patronate și executate de bestia verde, ci de oficialitate și de armată, care se întinează inutil cu sînge nevinovat, care mă tem că se va răzbuna odată și poate mai curînd pe noi, cei nevinovați, la rîndul nostru. De asemenea acte de cruzime s-ar îngrozi și s-ar rușina astăzi pînă și urmașii lui Ginghis-Han“ (revista22, nr 722, 6 ianuarie, 2004, Arhiva Buteanu, Documentele secrete, scrisoare a lui Radu Cioculescu către Aurel Buteanu).
|