52. Deci protoparintii aveau sa ajunga la moarte, precum ne asteapta aceasta si pe noi, care traim inca. Trupul nostru s-a facut muritor. Aceasta este ca o moarte indelungata, mai bine zis ca nenumarate morti, una urmand alteia, pana ce vom ajunge toti la moartea cea una si ultima si care dainuieste. Caci ne nastem si spre stricaciune ; si aparand in viata ne destramam pana ce vom inceta sa fim. [ Filozoful german Heidegger va spune ca existam spre moarte "Sein zum Tode", ceeace e acelasi lucru. Doar ca el nu merge la ultima explicare. Existenta noastra este spre moarte, pentru ca apare intr-o stare de stricaciune care inainteaza pana la moarte. Noi murim cu trupul continuu de cand ne nastem, pana la moartea deplina si durabila a trupului. Iar aceasta se intampla din pricina ca nu mai existam in comuniune cu existenta existenta prin sine si deci netrecatoare. Dar nu suntem numai "existenta spre moarte" ci si spre o crestere duhovniceasca. -Parintele Dumitru Staniloae] Niciodata nu suntem cu adevarat aceiasi, chiar daca parem sa fim celor ce nu iau aminte. Precum focul, apucand trestia subtire de la un capat, si fiind mereu altul, are ca masura a existentei sale lungimea trestiei, asemenea si noi care ne schimbam avem ca masura fiecare portia de viata ce ne este data.
53. Iar ca sa nu fim cu totul nestiutori ai covarsitoarei Sale iubiri de oameni si ai adancului sau de intelepciune, deci ai pricinei pentru care a adaugat Dumnezeu sfarsitul prin moarte, i-a daruit omului sa mai traiasca nu putin timp. Astfel a aratat ca ne educa cu mila, mai bine zis a randuit educarea noastra prin dreptate, ca sa nu deznadajduim cu desavarsire. Prin aceasta ne-a dat vreme de pocainta si de a ne face bineplacuti Lui printr-o vietuire pentru care ne lasa sa existam. [Chiar in moartea care vine dupa un proces indelungat Dumnezeu a pus o putere educativa, iar in aceasta semnificatie educativa a ei se arata pentru om un motiv de nadejde pentru grija lui Dumnezeu fata de noi.-Parintele Dumitru Staniloae] A mangaiat apoi tristetea mortii cu nasterile necontenite. A ihmultit neamul prin urmasi, ca multimea celor ce se nasc sa intreaca intr-o mare masura numarul celor ce mor. in locul unui Adam ajuns necajit si sarman prin frumusetea unui pom sensibil, a aratat pe multi imbogatiti in chip fericit din cele supuse simturilor cu cunostinta de Dumnezeu, prin virtute si prin bunavointa dumnezeiasca. Martori sunt Set, Enos, Enoch, Noe, Melchisedec si Avraam si toti cei ce dintre ei, dinainte de ei si de dupa ei, s-au dovedit ca ei, sau aproape de ei. Dar, fiindca oricat de mari si de multi au fost acestia, nici unul n-a vietuit cu desavarsire fara de pacat, ca sa poata birui infrangerea aceea a protoparintilor si sa vindece rana radacinii neamului si sa fie tuturor celor de dupa aceia spre sfintenie, spre binecuvantare si spre redobandirea vietii, lucru pe care l-a vazut El de mai inainte, a ales in cursul timpului neamurile si semintiile din care sa se ridice tulpina prealaudata (Numeri XVII, 23), din care sa rasara floarea prin care avea sa se infaptuiasca iconomia mantuitoare a intregului neam omenesc.
[Insasi istoria cu multimea ei de oameni si de neamuri arata ca omul nu e o infiripare trecatoare si dispretuita a lui Dumnezeu. Din contributia ei intreaga se pregateste si se naste Fiul lui Dumnezeu ca om (Rut, ca reprezentanta a altor neamuri) si cu contributia ei intreaga se actualizeaza ceea ce a dat si da El ca Dumnezeu intrupat, omenirii. Prin toti se imbogateste fiecare om mai ales in Hristos.-Parintele Dumitru Staniloae]
54. O, adancul bogatiei, al intelepciunii (Rom. XI, 33) si al iubirii de oameni a lui Dumnezeu ! Daca n-ar fi fost moartea aceea (a lui Hristos) si inainte de ea n-ar fi fost muritor neamul nostru iesit dintr-o astfel de radacina, nu ne-am fi imbogatit in fapt cu pirga nemuririi ; si nu am fi fost chemati la cer ; nu s-ar fi inscaunat firea noastra la dreapta maririi cerului, mai presus de toata stapanirea si puterea (Evrei VIII, 1). Asa a stiut Dumnezeu sa preschimbe cu iubire de oameni lunecarile noastre din abaterea cea de buna voie, spre mai bine, prin intelepciunea si puterea Sa. [Sfantul Grigorie Palama se dovedeste aci aderentul opiniei ca daca n-am fi cazut, Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi intrupat si firea noastra n-ar fi fost ridicata prin El pe tronul dumnezeiesc, facandu-ne pe toti partasi de slava Lui. Nicodim Aghioritul in sec. XVIII va fi de opinia ca firea noastra s-ar fi ridicat totusi si daca n-ar fi pacatuit, la o slava asemenea celei dobandite in Hristos. Dar se pare ca acesta nu e singurul cuvant al sfantului Grigorie Palama; sau el nu trebuie inteles intr-un mod prea simplist, data fiind haina de slava in care vede el imbracata firea omeneasca la inceput.-Parintele Dumitru Staniloae]
55. Multi invinuiesc poate pe Adam ca, lasandu-se cu usurinta induplecat de sfatuitorul cel rau, a calcat porunca dumnezeiasca si prin aceasta calcare ne-a pricinuit noua moartea. Dar nu e tot una a vrea cineva sa guste inainte de cercare dintr-o buruiana aducatoare de moarte si a dori sa manance din ea dupa ce a cunoscut din cercare ca e aducatoare de moarte. E mai de ocara acela care ia otrava si-si atrage moartea dupa cercare, decat cel care face si patimeste aceasta inainte de cercare.
De aceea fiecare dintre noi e mai de ocara si mai de osanda decat Adam. Dar se va zice poate ca nu este in fata noastra acel pom, nici porunca lui Dumnezeu, care opreste gustarea din el, nu ne este data noua. Poate ca acel pom nu este inaintea noastra. Dar porunca lui Dumnezeu ne este si acuma in fata si pe cei ce asculta de ea si voiesc sa traiasca potrivit cu ea, ii dezleaga de vina tuturor pacatelor lor si de blestemul si de osanda stramoseasca ; dar cei ce o nesocotesc si aleg in locul ei momeala si sfatul celui rau, nu pot sa nu cada din viata aceea si de la petrecerea in rai si sa nu ajunga in gheena focului vesnic, cu care au fost amenintati.
"
Nicidecum teoria BOR nu e ca cea a BC care zice ca Dumnezeu l-a omorat pe om ca i-a incalcat porunca.
|