[anna21]

În prealabil postat de anna21

Am aflat astazi urmatoarele linkuri in care se vorbeste despre cumpatarea in mancare (materiale audio).

Ascultand aceste linkuri aflam ca un crestin trebuie sa se desprinda de "dorinta" de (anumita) mancare si sa manance doar pentru trebuinta trupului, dar nu pentru satisfacerea poftelor/dorintelor.
Eu sunt departe de acest lucru, dar ma bucur ca am aflat cum ar trebui sa ne raportam la mancare in calitate de crestini.

http://www.crestinortodox.ro/predici...hia-99518.html

http://www.crestinortodox.ro/predici...iei-99517.html

Nu ocoliti aceste linkuri. Sunt de mare folos.

Textul citit in linkurile de mai sus (selectii - Jean Claude Larchet "Terapeutica bolilor spirituale"):
Gastrimarghia poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, altfel spus ca dorinţa de a mânca de dragul plăcerii sau, definită în chip negativ, prin raportare la virtutea pe care o neagă, ca neînfrânarea gurii şi a pântecelui.
Această patimă are două forme principale: se poate îndrepta spre o anume calitate a mâncării, si atunci înseamnă căutarea unor feluri de mâncare gus*toase, fine, delicate, şi dorinţa ca mâncărurile să fie gătite cu multă grijă; poate, de asemenea, să aibă în vedere în principal cantitatea mâncării, fiind atunci dorinţă de a mânca mult. în primul caz, ceea ce se caută mai înainte de orice este plăcerea gurii, a gustului; în cel de-al doilea, plăcerea pântece*lui. în ambele situaţii este vorba despre căutarea unei plăceri de natură tru*pească, de aceea gastrimarghia poate fi trecută printre „patimile trupeşti".

Dar cu toate că trupul este direct implicat în această patimă, gastrimarghia nu se naşte direct din necesităţile acestuia, dovadă fiind faptul că dorinţa de*păşeşte adesea nevoia reală, uneori chiar foarte mult, mai ales în cazul bulimiei. Aceasta face să poată fi privită si ca o patimă a sufletului. Evagrie o numeşte, de altfel, „gând" rău, pătimaş, ca şi Sfântul Maxim. Intr-adevăr, trupul nu intervine decât ca unealtă a lucrării acestei patimi. Astfel, Evagrie scrie: „Cei care, în chip nesănătos, îşi hrănesc peste măsură carnea (...) să se judece pe ei înşişi, nu carnea pe care o hrănesc".
.............................................

Gastrimarghia nu constă deci în dorinţa de hrană, firească, ci în dorirea plăcerii dobândite prin mâncare. De aceea, abuzul - care constituie patima -nu înseamnă numai a mânca mai mult decât îi este de trebuinţă trupului, ci şi a căuta plăcerea chiar în puţinul necesar.
Prin patima gastrimarghiei, omul păcătuieşte pentru că, dorind să se desfăteze cu mâncarea, pune dorinţa de hrană si plăcerea de a o avea înaintea doririi lui Dumnezeu şi, predându-se acestei plăceri trupeşti, se depărtează si se lipseşte desfătarea de cele duhovniceşti, care sunt cu totul mai înalte.

Lăcomia este în fond idolatrie, căci lacomii şi-au făcut din „pântece dumnezeul lor", spune Apostolul Pavel (Fii. 3, 19). Urmând învăţăturii acestuia, Sfântul Grigorie Palama scrie că: „pentru robii stomacului pântecele este dumnezeu sensibil". Intr-adevăr, prin lăcomie omul aduce jertfă pântecelui şi gurii sale, în loc să aducă jertfa curată lui Dumnezeu.

.................................................. .........

Pe de altă parte, prin patima lăcomiei hrana capătă o valoare în sine şi slujeşte plăcerii trupeşti, în loc să fie privită ca dar al lui Dumnezeu şi prin ea să I se aducă slavă Dăruitorului. Iar prin aceasta, de asemenea, omul se abate de la rostul ei firesc, acela de a da slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Hristos însuşi ne descoperă aceasta şi ne dă pildă de purtare cuvenită, atunci când, dând hrană mulţimilor care-L înconjurau, îi mulţumeşte Tatălui pentru ea (M. 15, 36; Mc 8, 6; In 6, 11, 23). Iar Sfântul Apostol Pavel spune limpede că Dumnezeu a făcut „bucatele... spre gustare cu mulţumire" (l Tim 4, 3), sfătuind prin urmare ca, „ori de mâncaţi, ori de beţi..., toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (l Cor 10, 31). Mai ales această menire esenţială a hranei: de a fi consumată în chip euharistic, este pervertită prin lăcomie. Căci, cuprins de această patimă, în loc să se bucure de hrană mulţumindu-I lui Dumnezeu, care i-a dat-o, si prin ea să se bucure de Dumnezeu, omul voieşte să se desfete cu bucatele, uitând de Dumnezeu; şi în loc de a se folosi de mâncare pentru a se înălţa la El, face din ea stavilă între el şi Dumnezeu.