[Ioan_Cezar]

Iubirea, libertatea, singurătatea şi celelalte despre care vorbim mai mereu sunt, în ultimă instanţă, stări de spirit.
Pe care le alegem, preferîndu-le, sau pe care le respingem.
Din nenumărate motive, întreţesute de-a lungul vieţii noastre.

Unii oameni se simt foarte singuri, iar asta le dă un aer nenorocit, chiar în mijlocul lumii. Dacă vei veni aici, în Bucureşti, şi vei petrece o oră în buricul târgului, de pildă la Universitate, vei remarca o mulţime de oameni a căror făptură degajă un aer indiscutabil de fiinţe solitare, închise, pierdute undeva într-o lume a lor... Sunt oameni trişti şi singuri. Deşi petrec între milioane de semeni. Eu însumi mă număr printre ei, adeseori...
O situaţie similară ai cunoscut desigur şi în Cluj, că nu-i chiar un sătuc oarecare...:)

Pe de altă parte, de vei avea ocazia să întâlneşti vreun pustnic (eu am întâlnit unul), vei fi mirat să vezi şi să auzi chipul şi glasul omenescului întreg; de parcă toată omenirea ar fi adunată liniştit, în pace, înlăuntrul lui. Şi vei gusta lumină, împlinire.

Mereu e o legătură foarte strânsă între liniştea/pacea sufletească şi celelalte: iubirea, comuniunea, libertatea.
Revenind la exemplul din Piaţă, vei întâlni nu doar oameni lipsiţi de iubire şi pace, de comuniune şi bucurie. Vei vedea mulţime de oameni lipsiţi de libertate deşi, în aparenţă, întrucât se mişcă slobozi în buricul târgului fără să aibă nici o oprelişte (că-n Bucureşti noi nici la semafoare nu oprim, spre deosebire de clujeni...:)), ei sunt liberi. Şi totuşi din ei (şi din noi, mă rog...) răzbate un mesaj clar: sunt captivi în lanţuri interioare, în cuşca propriilor ziduri formate de nevoi imperioase, cerinţe şi dorinţe nesfârşite, nemulţumiri şi dureri mereu vii, pretenţii şi ifose, gânduri peste gânduri, temeri peste temeri, ambiţii peste ambiţii, scopuri şi aşteptări măreţe.... Şi nenumărate alte lucruri deşarte. Vane/trecătoare.

Dar acolo unde pacea sufletească a fost câştigată, printr-un anume meşteşug şi prin har, toate horesc şi petrec în libertate, în iubire, în comuniune.
Când ceva ne stinghereşte sau ne blochează liniştea veselă a împăcării noastre sufleteşti, atunci devenim prada lucrării unui duh al întunecării, al tulburării, al dezbinării, al rupturii, al iluziilor toate şi al descompunerii. Respingem firescul şi cultivăm nefirescul, nuntind cu moartea, cu propria moarte.

Aşadar, dincolo de formularea strictă a unei probleme în sfera relaţiilor tale sexuale, eu cred (şi îmi asum riscul să mă înşel, deci te rog să mă ierţi pentru eventuala proastă cugetare) că în realitate problema principală ar putea fi reformulată în alţi termeni, desemnînd alte conţinuturi mai de temelie: pacea ta sufletească, dragostea ta ca răspuns la Iubirea Domnului, lucrarea ta împreună cu lucrarea Harului, cuminţenia ta ca răspuns la Cuminţenia Domnului, veselia ta ca pereche a Veseliei Duhului, râvna ta ca împreună-pornire cu Râvna Domnului, grija ta pentru viaţa ta şi a celorlalţi - împreună cu Pronia Domnului .... şi aşa mai departe.
M-aş bucura să aflu că îţi dai seama de importanţa nu atât a problemei sexuale pe care ai semnalat-o (nu o bagatelizez, dar o consider efect, iar nu obârşie), cât mai ales de semnalul pe care îl primeşti prin intermediul acestei probleme de undeva din tainicele izvoare ale vieţii tale. Unde apa, cine ştie de ce (iar tu ar trebui să afli!) nu mai susură aşa de vesel şi de limpede, de curat şi de proaspăt...
Câtă vreme te ţii departe de aprofundarea acestor lucruri cu un duhovnic, deşi te numeşti creştin, eu cred că te ţii departe de însăşi calea către pacea ta şi a celorlalţi călători către pace. Îţi spun din experienţă, o amară şi lungă experienţă, că asta nu ajută, ci dă doar impresia că ajută, prelungind de fapt deznodământul dureros şi perdant.

Împărtăşeşte frământările tale cu un duhovnic! Cu Domnul la rugăciune (adică ridică tot mai des gândul la Dumnezeu, pune pe "Doamne" la începutul fiecărui gând)! Şi, eventual, chiar cu un grup de consiliere pe teme asemănătoare sau cu un consilier individual (întrucât la Cluj aveţi o ofertă mare şi valoroasă de psihologi care te pot ajuta să îţi lucrezi propriile ţarini interioare, să le desţeleneşti măcar, pe ici pe colo, ca lucrare pregătitoare pentru o însămânţare nouă, de mai mare calitate şi rodnicie, care va veni prin Duhul, cu adevărat).

Şi eu am avut, când eram copil, o experienţă ca a ta. Din fericire ea a rămas acolo, în trecut, ca o experienţă trecătoare, una din curiozităţile copilăriei sau, mai degrabă, un joc despre care nu ştiam pe atunci ce înseamnă. Şi totuşi azi nu mai suntem copii şi e potrivit să trăim la nivelul vârstei noastre, firesc. Să ne silim niţel ca să facem aceasta! Cu un strop de bunăvoinţă se deschid deîndată perspective nebănuite şi fericite. Adică perspective fireşti, nimic mai mult. Ceea ce nu-i puţin, frate!
Doamne ajută!