Si dupa aceea? Dupa ce facem praf tot ce am cladit in 2000 de ani ce facem? Ne luam cearceaful alb si batista cu ciucuri, noi cei 236 (cei ce suntem acum prezenti pe site) si inventam noi moduri gresite de a crede. Vom avea dreptul sa stam pe gramada de moloz si sa meditam la Iov.
Sa desfacem mai bine ochii si sa privim imprejur, poate nu-s toate atat de negre si de mizerabile. Poate daca mai citim odata Cartea o sa aflam ca de fapt nu vorbeste despre frica si groaza, si incercari cumplite, ci despre speranta si mantuire in clipele de cumpana. Ura si Dragostea nu incap impreuna in aceeasi oameni.
Fiecare vede dupa cum poate, dar daca te uiti mai bine o sa vezi ca sclipeste soarele in ciobul acela din mormanul de gunoi. De ce vorbim despre frica si teroare si moarte si intuneric, cand noi stim ca Dumnezeu este dragoste, Viata si Lumina?
Dragostea nu e si nu poate sa fie o forma negativa de ura, cele doua nu sunt simple antonime, nici macar nu fac parte din aceeasi categorie, ura este un concept inert in timp ce dragostea este activa, e Vie.
Sa aruncam tot ce nu e de la Dumnezeu? Adica?! Totul vine de la El! Ce sa aruncam? Nu da vina pe El pentru ceea ce fac oamenii cu creatia Sa. Am primit in stapanire pamantul si plantele si animalele si adancurile marii; acum ca le-am facut praf ne uitam in sus ca niste copiii si zicem:
Tata, cred ca asta era stricata de la inceput...
Daca te uiti in jur si vezi ca ti-e casa murdara, nu darami acoperisul ca sa ti-o poata spala ploaia adusa de Dumnezeu, nu-i asa? Pui mana si cureti.
|