Citat:
În prealabil postat de sophia
Am ascultat azi evanghelia si predica si am o tristete si o nelamurire:
Intrebare:
N-am inteles pana la urma de ce i s-a luat glasul lui Zaharia? Ce facuse?
M-am intristat ca de fiecare data cand se citeste povestea cu nasterea lui Ioan si a Mariei, pentru ca se spune in Evanghelii ca pe atunci cei fara copii erau considerati blestemati, aveau un statut trist.
Era o suferinta pentru ei.
Elisabeta isi spunea in Evanghelie bucuria ca a ridicat-o Dumnezeu pana la urma din pozitia ei umila.
Ioan s-a dus insa la varsta frageda la Domnul.
Si noi azi simtim cam la fel in sufletul nostru. Numai la cei cu copii se cheama familie, ei au drepturi, sunt vazuti mai bine decat noi cei fara...
Cateodata as vrea sa nu mai aud de sarbatorile acestea, ca sa nu aflu iar si iar despre blestematii de oameni fara copii...
Si totusi azi este o zi frumoasa, ca de fiecare data de Sf. Ioan. Vara frumoasa.
|
Amutirea lui Zaharia, dupa multi comentatori, este o consecinta a indoielii sale. Tocmai pentru a demonta orice speculatie, ca ar fi avut vedenii sau halucinatii, in mod pedagogic primeste si acest semn trupesc- amutirea pentru a inlatura orice scepticism.
Eu inteleg tacerea, amutirea lui Zaharia, ca o atitudine potrivita fata de taina. Taina de care s-a bucurat- nasterea unui copil- depaseste orice cuvant.