Pentru un crestin perfect cele doua ipostaze coincid: iubirea de aproapele deriva din iubirea de Dumenzeu si viceversa.

Cine este un crestin perfect ? Isus.

Pentru un crestin obisnuit e mai indicat sa faca bine din iubire de Dumnezeu.
Un ateu care face bine, o face din pura compasiune sau din iubire pentru aproape, nu are nici o treaba mandria despre care vorbesti.

Desigur, sunt cazuri in care atat in randul crestinilor cat si in randul ateilor facerea de bine este denaturata dar nu vorbim despre acele cazuri. Vorbim pur teoretic.

Si cum presimt ca o sa te legi de atei, mandria despre care vorbesti nu are sens. El nu stie sau nu a aflat, sau nu vrea sa creada ca exista Dumenzeu, si nu din mandrie, ci din convingerile sale. Doar in cazurile in care unii nu vor sa creada din ambitie, atunci da, dar, din nou , sa ne limitam la a vorbi despre cazurile ideale, ca exemple negative putem gasi in ambele tabere.


Un crestin care e in situatia de a face bine e intr-o situatie mai delicata decat un ateu. el trebuie sa reziste tentatiei de a face bine pentru scopul de a castiga raiul si tentatiei de a face bine pentru propria satisfactie. De exemplu, de regula cand fac un bine simt o bucurie in suflet pentru ca il vad pe aproapele meu bucuros. Acea bucurie este de fapt o stare de bine in care ma regasesc. Corpul meu simte acea bucurie. Corpului meu (si spiritului meu) ii place acea stare. "A place" este foarte aproape de iubirea de sine. Sa nu cumva sa capat obiceiul de a face bine altora pentru a-mi face bine mie.

De aceea zic ca crestinii ar trebui sa acorde o mai mare pondere iubirii de Dumnezeu, ca sa se pazeasca intr-un fel de iubirea de sine.


Si pentru ca presimt ca nu esti de acord cu lipsa de mandrie a ateilor, o sa aman discutia pe tema mandriei privita din ambele perspective pentru un alt post pentru ca este o discutie mai elaborata in care trebuie disecata notiunea de mandrie pornind de la cauzele acesteia.