Această teofanie survine prin harul lui Dumnezeu care îi luminează. Toți cei care nu au ajuns la vederea lui Dumnezeu, ajung la cunoașterea acestor lumini, prin intermediul celor care Îl văd pe Dumnezeu. Prin aceste mărturii există dovada de netăgăduit că există un Dumnezeu care prevede, este Atotputernic etc. Sfinții au experiat această Revelație și știu că Dumnezeu există și ei Îi cunosc și însușirile Sale personale (gr. idiomaton, lat. idiomatum n.m.). Oricum, ei pot folosi, de asemenea, silogisme dmonstrative și nu dialectice pentru a descrie această revelație. Prin urmare, într-o scrisoare către Achindin, el analizează exhaustiv diferențele dintre silogismele dialectice și ilustrative și spune și felul în care folosim noi silogismele ilustrative. Silogismul ilustrativ „vorbește despre ceea ce este necesar, pururea și cu adevărat viitor precum și pururea prezent”. Cu alte cuvinte acestea sunt principii ferme care sunt legate de revelație și adevăr. Cu alte cuvinte, silogismul nu se bazează pe ipoteze, nu simte nevoia de a primi păreri opuse din ambele părți pentru a le reconcilia, și, în general, el pornește de la ceea ce este adevărat și corect. Întrucât omul îndumnezeit are experiența faptului „că Dumnezeu există”, atunci, posedând acest adevăr de nezdruncinat al Revelației, el îl formulează sub forma silogismelor. Teologia ortodoxă se mișcă în această admosferă, și, de aceea, noi aflăm numeroase idei și silogisme în lucrările Sfinților Părinți, fără ca acestea să devieze de la adevărul Revelației. Prin contrast silogismul dialectic se preocupă „de cele slăvite și probabile și de ceea ce a fost odată și acum este, acum nu este, uneori adevărat, uneori nu”.
Cel ce face uz de silogismul dialectic, așa cum procedează filozofii, folosește dialogul pentru a-și convinge interlocutorii și, cu adevărat, el este obligat să primească ceea ce îi oferă interlocutorul său. Persoana care folosește dialogul în acest mod, pornește de la probabilități care nu sunt adevărate, ba uneori sunt chiar false. Despre subiectele cu caracter teologic, și mai ales despre dogma Sfintei Treimi sunt potrivite nu silogismele dialectice, ci cele ilustrative. Nu poate exista vreo dovadă cu privire la natura sau esența Dumnezeirii, dar în ceea ce privește temele legate de ipostasuri și energii, noi putem formula silogisme ilustrative.
Sfântul Grigorie Palama scrie: „ ...ci a cunoaște în chip ilustrativ și a împărtăși știința divină cu alții prin cuvinte” [252]. Concluzia Sfântului Grigorie este aceea că Divinul este dincolo de orice minți și cuvânt și dincolo de dialectică, fiindcă el se află deasupra imaginației și cunoașterii și dincolo de dialectică, dar și dincolo de ceea ce poate fi demonstrat. El se află deasupra oricărei metode silogistice, întrucât nu există vreun contact sau cunoaștere. Dar de la Părinți „am învățat să gândim silogistic despre cunoaștere lucrărilor dumnezeiești”. Sfânrul Grigorie conchide: „Dar noi ne apropiem de lucrurile dumnezeiești în chip dumnezeiesc prin inspirata putere a teologilor; dar ei le-au numit ilustrative așa cum s-a arătat mai sus” [253].
Gândindu-ne la subiectele cu caracter teologic, în special la dogma despre taina Sfintei Treimi, noi nu ar trebui să folosim înțelepciunea omenească, ci să căutăm divinul într-un chip dumnezeiesc. Și, desigur, cunoașterea divinului este prezentată în silogisme ilustrative și nu într-unele dialectice, care sunt asociate cu probabilistica și argumentele logice așa cum sunt ele promulgate de știință. În aceste cadre se mișcă teologia ortodoxă. În primul rând, ea se leagă de Revelație, ea este un cuvânt revelator în care este inițiată persoana îndumnezeită, cea care se împărășește de unirea cu Dumnezeu. Dumnezeu se descoperă pe Sine și oferă adevărata cunoaștere. Omul, pe parcursul experienței acesteia, nu gândește deloc, întrucât toate energiile trupului sunt depășite. După vederea lui Dumnezeu, un astfel de om, are siguranță de a-L fi văzut cu adevărat și, nemaiavând nici o îndoială poate formula această experiență în chip logic, cu alte cuvinte el poate contracara toate părerile false cu siguranță, folosind silogisme ilustrative. Dar trebuie subliniat faptul că cei îndumnezeiți, în ciuda feluriților termeni se simt neputincioși în a exprima lucrurile desăvârșit, deoarce cuvântul omenesc este mărginit. Experiența este fără cuvinte și gânduri create, dar este formulată în cuvinte și gânduri create. Așadar, din pricina slăbiciunii termenilor și, de asemenea, din pricina confuziei pe care termenii asociați cu lucrurile create o formează, Părinții ajung și la folosirea termenilor și expresiilor cu caracter apofatic. În general, putem spune că noi știm foarte bine din Revelație că Dumnezeu există, că El are esență și energii, că este Întreit, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, că Tatăl este Izvorul celorlalte Persoane, că Fiul este născut din Tatăl, că Duhul Sfânt purcede din Tatăl și este trimis de la Tatăl de către Fiul. Dar noi nu știm care este esența Sa și cum se naște Fiul din Tatăl și felul în care Sfântul Duh purcede din Tatăl. Aceasta nu înseamnă că noi sfârșim în agnosticism, întrucât noi cunoaștem Persoanele Sfintei Treimi din energiile lor necreate. În plus, este știut faptul că energiile Dumnezeirii sunt esențiale și ipostatice, întrucât energiile nu există fără esență și el nu acționează separat de persoane. Cea care acționează este Persoana.
|