O credintă care se contrazice pe sine
Problemele mele legate de botezul pruncilor au început să dispară atunci când m-am apucat să cercetez cu atentie implicatiile punctului meu de vedere evanghelic. Unele dintre acestea au fost întru totul bulversante pentru mine. Spre exemplu, mi-am dat seama că a declara gresit botezul pruncilor mă forta de fapt să neg una dintre dogmele cele mai fundamentale ale credintei mele de protestant!
Cum asa? Ei bine, ca protestant nu eram obligat numai fată de sola scriptura. Eram obligat si fată de doctrina că mantuirea se înfăptuieste numai prin har, sola gratia. Dar credinta mea că copiii nu se pot boteza până când nu ajung la "vârsta responsabilitătii" mi-a arătat deplin că eu nu cred de fapt în mântuirea doar prin har.
Dar, în mod evident, credeam că răscumpararea unui copil nu depinde de har, ci de abilitatea acestuia de a întelege planul mântuirii. Nu contează cât de mult doreste Duhul Sfânt să reverse harul asupra acestui copil, El trebuie să aseze un sablon la purtator asupra sufletului copilului până când el sau ea va atinge un anume nivel intelectual. Astfel, din perspectiva mea protestantă, mi-am dat atunci seama că, de fapt, eu credeam în "mântuirea prin rațiunea umana si prin har", nu în sola gratia.
Dar atunci, în fata mea s-a ridicat obiectia: "Nu. Chiar dacă copilul trebuie să atingă vârsta la care poate să înteleagă intelectual mântuirea înainte de a o primi, mântuirea unui copil se întemeiază doar pe har. Pentru că harul lui Dumnezeu este cel care-l conduce pe copil să-si înteleagă nevoia de Dumnezeu, să-si exercite credinta si să-L mărturisească pe Hristos".
Acest lucru nu schimbă însă nimic. Pentru că, dacă asa stau lucrurile, s-ar parea că, pentru o lungă perioadă de timp, în viata copilului este prezent harul, pe când mântuirea - nu. Atunci, în mod evident, se pare că este nevoie de ceva mai mult decât de har pentru a înfăptui mântuirea copilului. Ca să fiu credincios credintei mele protestante, trebuie să cred că, până la vârsta când copiii ating acest nivel intelectual care să le permită să înteleagă starea lor de păcătosi si să mărturisească credinta în Hristos, pruncii si copiii se află în afara posibilitătii de a atinge mântuirea lui Dumnezeu. Caracterul straniu al acestei implicatii m-a izbit putemic atunci când m-am gândit la faptul că lisus declara că acestia mici sunt adevaratele vase ale Impărătiei lui Dumnezeu (cf. Luca 18: 16)!
La acestea am adus totusi un argument vechi și comun: "lată, Dumnezeu face pentru prunci și pentru copiii mici o asigurare. El știe că la vârsta lor ei nu pot întelege nevoia lor de mântuire. Așa că, dacă mor în această stare, Dumnezeu nu-i va condamna".
Exista un lucru pe care eu însumi l-am predicat de la amvon, probabil de zeci de ori. Dar când mi-am găsit calea către Ortodoxie, am început să văd mai degrabă implicatiile morbide a ceea ce am învătat toti acesti ani. Ceea ce am declarat în esentă era că un prunc sau un copil mic nu poate cunoaste sălăsluirea Duhului lui Dumnezeu în viata sa decât dacă moare! Dacă moare, este învăluit în îmbrătisarea iubitoare a prezentei lui Dumnezeu. Dar dacă trăieste, este scufundat într-o închisoare spirituală, în care el si Dumnezeu deopotrivă asteaptă ziua când devine în sfârsit suficient de inteligent pentru a recunoste că are nevoie de Hristos!
Mi-a devenit limpede în cele din urmă că avusesem o viziune foarte grosolană asupra aspectelor spirituale ale prunciei si copilariei. În final a trebuit să mă confrunt cu acest gând: "Poate aceasta să fie imaginea despre copii pe care a avut-o Hristos în inima Sa când i-a chemat pe copii la Sine și le-a spus: Si aduceau la El si pruncii. ca să se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lasati copiii să vină la Mine si nu-i opriti, căci împăratia lui Dumnezeu este a unora ca acestia (Luca 18: 15-16)?"
Imi aduc aminte acum cât eram de tulburat când m-am confruntat cu aceste realităti. Toate aceste ramificatii necesare ale atitudinii mele protestante fată de botezul copiilor erau întru totul inacceptabile pentru mine.
Le-am gasit într-un dezacord total cu avertismentul lui Hristos: Adevarat zic vouă: De nu vă veti întoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra în împărătia cerurilor (Matei 18: 3).
Asa că până la urmă mi-am declarat: "Cred că Duhul Sfânt Se sălăsluiește în copilași. Dar putinta de a te pocăi este singura evidență reală că Duhul Sfânt lucrează în copil. Astfel, nu putem recunoaște acea prezentă a Duhului prin botez până când copilul nu ajunge la vârsta la care acceptă responsabilitatea pentru actele sale si se pocăieste. Pruncii nu pot face acest lucru".
Dar, m-am gândit, poate Hristos privea la ceva dincolo de simpla pocăintă atunci când declara că pruncii sunt modelul cetătenilor cerurilor. Câtă gingăsie, smerenie si credintă simplă vedem la cei foarte mici! Nu sunt acestea mărturia vădită a influentei lui Dumnezeu? Duhul lui Dumnezeu, Care îmi vorbea prin copilasi, m-a smerit până la lacrimi de câteva ori în viată. Nu pot să nu-mi imaginez că cei mai multi dintre protestanți nu au avut experiente similare.
Asa că m-am confruntat cu realitatea că Duhul lui Dumnezeu se poate afla în inimile copiilor. Dar în acea declaratie mă învârteam într-un cerc vicios si m-am văzut într-un dezacord complet cu învătătura Sfântului Petru: Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezati acestia care au primit Duhul Sfânt ca si noi? (Fapte 10: 47). În cele din urmă, am înteles că trebuie să fiu întru totul de acord cu botezul copiilor. Pentru că învătătura Noului Testament este că botezul si sălăsluirea Duhului sunt de nedespărtit. Exemplele din predica Sfântului Petru la Pogorârea Duhului Sfânt, crestinii din Samaria si casnicii lui Comeliu arată toate cu limpezime că botezul si sălăsluirea Duhului se presupun reciproc.
|