Nu știu cam ce s-a dorit să se scrie în acest topic, "părăsit" înainte de vreme, dar găsindu-l m-am gândit la ce sfinți părinți siriaci cunosc eu: Isac Sirul, Efrem Sirul și Ioan Damaschin.
Din cartea lui Sabino Chiala "Isaac Sirianul - asceză singuratică și milă fără de sfârșit" am reținut pentru prima dată ideea uimirii - ca treaptă a cunoașterii lui Dumnezeu, ca dar pur al harului (nu prin osteneala omului).
Referitor la uimire, am mai întâlnit acest minunat condac din acatistul Sfinților Petru și Pavel:
"Cu dor pipaind ascunsurile cele nemasurate ale adancului celui preainalt, o, Pavele, ai aflat in acestea margaritare, tacere intelegatoare, spaima si uimire, odihna si bucurie, impreuna a canta lui Dumnezeu: Aliluia!"
Poate că surprizele, uimirile vieții sunt feluri prin care ne vorbește Domnul. Căci mintea noastră este obișnuită să gândească prea mult, să planifice, să caute să înțeleagă... Dar Dumnezeu nu poate fi cuprins, iar a-L cunoaște nu putem cum și când vrem noi, ci doar când, cum și dacă vrea El.
|